Medicul Sir Terence Alexander Hawthorne English consideră că xenotransplantarea – ce presupune schimbul de țesuturi și celule între două specii diferite – ar putea funcționa pentru oameni și porci. „Dacă rezultatul xenotransplantării de rinichi de la porcine la oameni este satisfăcător, atunci este foarte posibil ca aceasta să funcționeze, în trei ani, și în cazul pacienților care au nevoie de transplanturi de inimi”.
Vorbind cu ocazia aniversării primului său transplant, Sir Terence English, a declarat că asistentul său va încerca să înlocuiască un rinichi uman cu un rinichi de porc la sfârșitul acestui an.  Expertul consideră că acest lucru ar putea pune bazele pentru transplanturi mai complicate de organe animale în corpurile umane – un proces numit „xenotransplant”.
În vârstă de 87 de ani, medicul a declarat pentru Sunday Telegraph : „Dacă rezultatul xenotransplantului este satisfăcător cu rinichiul de porc la om, atunci este probabil ca inimile să fie utilizate cu rezultate bune la oameni în câțiva ani„.  „Dacă funcționează cu un rinichi, va funcționa şi cu o inimă”, a explicat el.
Inimile porcilor au o anatomie similară cu cea a oamenilor, astfel încât sunt utilizate ca modele pentru dezvoltarea de noi tratamente. Insuficiența cardiacă este considerată o pandemie globală, cu cel puțin 26 de milioane de persoane afectate în întreaga lume. Se speră că folosirea inimii porcilor ar putea ajuta la revoluționarea modului în care medicii combat împotriva bolii.
Sir Terence afirmă că vor exista apărători ai „drepturilor animalelor”  care vor susține că procedura este în totalitate greșită.  Dar până la urmă este mult mai importantă viaţa unui om, conchide medicul extrem de optimist.

Te-ar putea interesa și: