Revin ninsorile în România. Alertă de vreme rea din partea meteorologilor
- Bianca Ion
- 15 aprilie 2026, 15:15
Ninsori. Sursă foto: Unsplash
Meteorologii de la EaseWeather au anunțat o actualizare a prognozei pentru România, indicând revenirea ninsorilor începând cu data de 25 aprilie 2026, în special în zonele montane. Conform datelor, schimbarea vizează anumite localități, în contextul unui interval marcat anterior de precipitații sub formă de ploaie.
Ninsorile revin după o perioadă cu ploi
Potrivit datelor emise de meteorologi, în această primăvară vor exista episoade în care precipitațiile vor cădea sub formă de ninsoare, în special în regiunile montane. Datele indică faptul că ninsorile sunt prognozate începând cu 25 aprilie 2026, după mai multe zile consecutive de ploi.
Prognoza prezentată este valabilă pentru Brașov, unde meteorologii anunță precipitații sub formă de ninsoare în zilele de 25 și 26 aprilie 2026. În aceste zile, temperaturile estimate vor fi de aproximativ 6 și 10 grade Celsius. În același interval, vor continua și episoadele de ploaie în zona montană. Potrivit datelor, astfel de fenomene vor fi prezente și în alte orașe montane din România.
Pentru data de 15 aprilie 2026, prognoza indică temperaturi de până la 16 grade Celsius în Brașov. În intervalul 16 – 24 aprilie 2026, meteorologii anunță precipitații sub formă de ploaie. După acest interval, vor urma două zile cu ninsori, pe 25 și 26 aprilie.
Ulterior, pe 28 aprilie 2026 este prognozată o nouă zi ploioasă, iar spre finalul lunii temperaturile vor reveni la valori de aproximativ 15 grade Celsius.

Termometru. Sursă foto: Freepik
Când se încălzește vremea în România
Potivit ANM în intervalul 13–20 aprilie, temperaturile vor fi peste valorile normale în zonele intracarpatice, în timp ce în restul țării se vor menține, în general, în jurul mediilor climatologice specifice perioadei. Pentru același interval, meteorologii indică un deficit de precipitații la nivel național, ceea ce sugerează un regim pluviometric sub normal.
Pentru perioada 27 aprilie – 4 mai, temperatura medie a aerului va fi ușor peste valorile obișnuite în toată țara, cu abateri mai accentuate în regiunile intracarpatice. În același timp, cantitățile de precipitații vor fi ușor deficitare în sud, est și centru, în timp ce în celelalte regiuni temperaturile vor fi cele normale pentru această perioadă.
ANM anunță vreme frumoasă în prima jumătate a lunii mai
În ultima săptămână din prognoza pentru intervalul 4- 11 mai, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări. De asemenea, și cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval, la nivel național.