Rețea care ar fi „fabricat” cetățeni români pentru mii de euro, destructurată
- Andrei Arvinte
- 10 august 2026, 15:28
Buletin. Sursa foto: Arhiva EVZ
- „Marina” și documentele fabricate în Ucraina pentru „cetățeni” români
- Cum ar fi funcționat complicitatea din ANC
- De la 100 de euro la 15.000 de euro pentru a deveni cetățeni
- Investigator sub acoperire și flagrantul din 28 iulie
- Rolurile atribuite persoanelor din gruparea de fabricat „cetățeni”
- D.M. – intermediar și facilitator
- Ş.V. – persoană acuzată de trafic de influență
- S.V. – consilier superior în cadrul ANC
- P.D. – falsificator
- B.G.R. – consilier superior în cadrul ANC
- Peste 900 de cereri, legate de activitatea grupării
O anchetă derulată de Secția de Urmărire Penală din cadrul Parchetului General scoate la iveală un presupus mecanism de fraudare a procedurii de obținere a cetățeniei române. Potrivit procurorilor, intermediari, falsificatori și funcționari din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC) ar fi colaborat pentru a obține cetățenia română pentru persoane care nu îndeplineau condițiile legale.
În schimbul serviciilor, solicitanții ar fi plătit de la câteva sute de euro până la 15.000 de euro, în funcție de operațiunile necesare.
„Marina” și documentele fabricate în Ucraina pentru „cetățeni” români
Potrivit anchetatorilor, una dintre persoanele centrale ale grupării era D.M., cunoscută sub numele de „Marina”. Aceasta are dublă cetățenie, moldovenească și română, și ar fi avut rolul de intermediar între clienți și celelalte persoane implicate în mecanism.
D.M. ar fi căutat în special cetățeni din spațiul ex-sovietic care doreau să obțină cetățenia română prin procedura de redobândire bazată pe descendență, prevăzută de art. 11 din Legea 21/1991, chiar dacă nu aveau o legătură reală cu România.
Pentru construirea unei filiații fictive, aceasta ar fi colaborat cu P.D., zis „Dima”, persoană despre care procurorii susțin că se ocupa de falsificarea unor documente de stare civilă în Ucraina. Erau vizate acte de naștere, căsătorie sau deces, prin care se crea aparența că ascendenții solicitanților se născuseră în perioada interbelică în anumite teritorii.
Într-unul dintre cazurile prezentate în dosar, un colaborator identificat drept M.A., cetățean tunisian, ar fi primit documente potrivit cărora bunicii săi s-ar fi născut în regiunea Odesa în 1928 și 1932, construindu-se astfel o filiație românească artificială.
Cum ar fi funcționat complicitatea din ANC
Anchetatorii susțin că rețeaua nu s-ar fi putut desfășura fără sprijin din interiorul Autorității Naționale pentru Cetățenie.
S.V., consilier superior în cadrul ANC, este acuzată că ar fi primit și înregistrat cu prioritate dosare intermediate de D.M., inclusiv în situații în care documentele erau incomplete sau existau indicii că unele acte erau false.
Potrivit informațiilor din dosar, pentru asemenea intervenții ar fi fost percepute între 300 și 500 de euro pentru fiecare dosar.
Interceptările realizate în anchetă ar fi surprins inclusiv discuții în care funcționara îi explica lui D.M. cum să evite camerele de supraveghere din sediul ANC și cum să procedeze pentru depunerea unor documente fără ca solicitanții să fie prezenți.
S.V.: „Ba da! Când vii, mă suni din sală de la geam! Stăm la fereastră! Şi te faci că completezi o hârtie! Da?”
D.M.: „Dar nu... acolo nu-s camere, nu?”
S.V.: „Nu, mă! Că stăm la geam! ... Atunci vino până.... până în nouă. Când vin paparudele astea.”
De la 100 de euro la 15.000 de euro pentru a deveni cetățeni
Potrivit referatului, serviciile oferite de membrii rețelei aveau tarife diferite.
D.M. ar fi cerut 100 de euro pentru verificarea inițială a unui dosar, 500 de euro pentru depunere și 150 de euro pentru programarea jurământului.
În situația în care era necesară construirea unui dosar complet, inclusiv prin obținerea unor acte de stare civilă falsificate în Ucraina, suma solicitată ar fi ajuns la 5.000 de euro.
O altă categorie de servicii ar fi fost reprezentată de intervențiile promise de S.V. în interiorul ANC. Pentru urgentarea unui dosar și obținerea unei soluționări până la sfârșitul anului 2026, aceasta ar fi pretins 15.000 de euro.
În dosar apar și informații privind obținerea unor certificate lingvistice falsificate. Pentru acestea ar fi fost solicitate între 600 și 1.000 de euro.

Cetățenie. Sursa foto: ANC
Investigator sub acoperire și flagrantul din 28 iulie
Pentru documentarea activității grupării, procurorii au apelat la un investigator sub acoperire, identificat prin numele de cod „B.R.”, precum și la un colaborator cu identitate reală, M.A., cetățean tunisian.
M.A. s-a prezentat drept o persoană interesată să obțină cetățenia română. În cadrul operațiunii, D.M. ar fi cerut 5.000 de euro pentru pregătirea și depunerea unui dosar care urma să conțină documente false.
Ulterior, S.V. ar fi solicitat 15.000 de euro, afirmând că poate interveni pe lângă persoane din conducerea ANC pentru ca procedura să fie accelerată și finalizată până la sfârșitul anului 2026.
Ş.V.: „Dacă ţie îţi spune cineva că te costă două mii sau cinci mii, nu există aşa ceva... adică se dă douăzeci de mii, se dă douşcinci (25) de mii, se dă...”
M.A.: „Da, da! Sunt convins...”
Ş.V.: „...o cheamă Claudia, este direct zi...ââââ...şefu la tot ANC-ul, m-ai înţeles...îţi dau numele întreg. ... Adică eu îţi dau numele exact la cine te duci, dar s-o aduc acuma să-i zic uite vrea să te vadă, nu pot...”
Pe 28 iulie 2026, anchetatorii au organizat un flagrant pe terasa unui restaurant din București. S.V. ar fi primit atunci prima tranșă, în valoare de 7.500 de euro, din suma totală pretinsă.
Potrivit anchetatorilor, după primirea banilor, aceasta ar fi pus plicul într-o geantă, moment în care echipa de intervenție a procedat la imobilizarea sa.
Rolurile atribuite persoanelor din gruparea de fabricat „cetățeni”
Datele din referatul cu propunerea de arestare, în dosarul nr. 2625/159/P/2025, descriu o structură în care fiecare participant ar fi avut o funcție distinctă.
D.M. – intermediar și facilitator
D.M. ar fi avut rolul de a identifica și racola persoane din Ucraina, Rusia și Republica Moldova interesate să obțină cetățenia română, chiar dacă nu îndeplineau condițiile legale.
Ea ar fi asigurat și legătura cu persoanele care furnizau documente falsificate, precum și relația cu funcționarii ANC.
Tarifele atribuite acesteia erau de 100 de euro pentru verificare, 500 de euro pentru depunere, 150 de euro pentru programarea jurământului și 5.000 de euro pentru un dosar complet fabricat.
Ş.V. – persoană acuzată de trafic de influență
Potrivit procurorilor, S.V. ar fi intervenit în etapa în care solicitanții doreau urgentarea procedurii. Aceasta ar fi susținut că are acces la persoane aflate în conducerea ANC și că poate facilita aprobarea rapidă a dosarelor.
Tot în sarcina sa ar fi intrat obținerea unor certificate lingvistice falsificate, pentru care ar fi solicitat între 600 și 1.000 de euro.
În cazul documentat prin investigatorul sub acoperire, suma pretinsă pentru intervenție a fost de 15.000 de euro, iar prima tranșă, de 7.500 de euro, a fost primită în cadrul flagrantului din 28 iulie 2026.
S.V. – consilier superior în cadrul ANC
Funcționara este indicată în anchetă drept una dintre persoanele care ar fi facilitat intrarea în sistem a unor dosare problematice.
Procurorii susțin că aceasta ar fi primit și înregistrat cereri incomplete sau care prezentau indicii privind falsificarea documentelor. De asemenea, ar fi modificat programări și ar fi eliberat bonuri de ordine în mod preferențial.
În dosar există indicii că ar fi primit între 300 și 500 de euro pentru fiecare dosar acceptat. În urma perchezițiilor, anchetatorii au identificat în locuința fiicei sale o pungă în care se afla o sumă importantă de bani în valută, euro.
P.D. – falsificator
P.D., zis „Dima”, ar fi avut rolul de a procura și falsifica în Ucraina documentele necesare pentru construirea unor filiații fictive.
Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi obținut acte de stare civilă menite să creeze aparența unei legături de familie cu teritorii românești, necesară pentru aplicarea art. 11.
În cazul colaboratorului Ahmed, documentele ar fi indicat că bunicii acestuia s-au născut în regiunea Odesa în 1928 și 1932, deși nu ar fi avut o asemenea legătură cu spațiul românesc.
B.G.R. – consilier superior în cadrul ANC
B.G.R., coleg cu S.V., este indicat în dosar ca o altă persoană care ar fi primit și înregistrat cereri intermediate de D.M.
Anchetatorii susțin că verificarea autenticității documentelor ar fi fost făcută superficial în mod intenționat.
Dosarul menționează, de asemenea, implicarea unor avocați, între care B.A. și B.R., despre care procurorii susțin că ar fi asistat la depunerea documentelor și ar fi facilitat legătura dintre intermediari și funcționarii publici.
Peste 900 de cereri, legate de activitatea grupării
În urma anchetei, Curtea de Apel a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a două dintre persoanele vizate în dosar.
Potrivit datelor prezentate de anchetatori, în primele 11 luni ale acestui an au fost depuse peste 900 de cereri pentru acordarea cetățeniei române care au legătură cu activitatea grupului infracțional organizat.
Ancheta continuă pentru stabilirea întregii dimensiuni a presupusului mecanism și a rolului avut de fiecare dintre persoanele vizate.