Încă cinci mineri au murit sâmbătă în subteran. Localnicii s-au resemnat cu ideea că minele cer sacrificii. Autorităţile judeţene au anunţat că mâine, când vor avea loc funeraliile celor cinci victime, va fi decretată zi de doliu în Valea Jiului.

Cinci electricieni angajaţi la Mina Uricani, judeţul Hunedoara, şi-au pierdut viaţa, sâmbătă după-amiază, în urma unei explozii care i-a surprins în subteran, la aproximativ 300 de metri adâncime. Victimele aveau vârste cuprinse între 36 şi 41 de ani şi vor fi înhumate mâine, în jurul orei 14.00. Potrivit medicilor legişti, în urma necropsiilor afectuate, a rezultat că unul dintre mineri a decedat pe loc, iar alte două victime au murit din cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon.

În cursul nopţii, o a doua explozie s-a produs, la scurt timp după ce cei 15 salvatori au scos la suprafaţă trupurile neînsufleţite ale celor cinci electricieni. În timpul operaţiunii, unul dintre salvatori s-a rănit uşor. Astfel, puţin a lipsit să se repete tragicul scenariu din noiembrie 2008, de la Mina Petrila, când opt mineri şi cinci salvatori au murit, iar alte 15 persoane au fost rănite în urma a două explozii provocate de o acumulare de gaze în subteran.

Greşeală umană sau accident

Potrivit procurorului de caz, Augustin Lazăr, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba, există mai multe variante privind cauzele accidentului.

"Una dintre acestea e că deflagraţia s-a produs în urma acumulării de gaz metan, posibil din cauza nefuncţionării instalaţiei de ventilare, explozia fiind iniţiată de un arc electric de la panou sau, pe traseu, la un ventilator. Cert e că deflagraţia a fost iniţiată de ceva. Cea de-a doua explozie indică faptul că poate exista şi altă sursă de iniţiere", explică procurorul Augustin Lazăr, adăugând că astăzi vor fi audiaţi salvatorii ce au coborât sâmbătă în mină.

Neoficial, în Valea Jiului se vorbeşte deja despre o posibilă neglijenţă a echipei de electricieni care, atunci când a decuplat reţeaua de energie electrică pentru a putea interveni, nu a mai verificat dacă instalaţiile de aeraj au trecut sau nu pe sistemul pneumatic de funcţionare. (A contribuit Mihaela Moraru)

TRAGEDIA DE LA MINA URICANI

"În subteran, minerii lucrează cu moartea suflându-le în ceafă"

Ciprian Iancu

Duminică dimineaţa. Vreo 30 de bărbaţi, majoritatea îmbrăcaţi în negru, aşteaptă în spatele Spitalului de Urgenţă Petroşani. Nu vorbesc aproape deloc, cu excepţia câtorva fraze schimbate cu liderul sindical Zoltan Lacatoş, cel care pare că se ocupă de coordonarea operaţiunilor de preluare a cadavrelor. La un moment dat, poarta din spate lor se deschide scârţâind, iar toţi se-ndreaptă în linişte spre intrarea în morgă.

Pe chipuri li se citeşte durerea amestecată cu groaza gândului că fiecare s-ar fi putut afla în locul celor cinci colegi morţi. Expresia feţelor lor este şi mai evidentă în momentul în care cinci sicrie vişinii sunt aliniate pe jos, lângă ei.

"Nu se poate aşa ceva"

După câteva minute, liniştea din jurul grupului e spartă de un strigăt sfâşietor: "Nu se poate aşa ceva pe lumea asta! Nu se poateee!".

Lucreţia Borc, angajată la spitalul din Petroşani, tocmai primise confirmarea de netăgăduit că soţul său, Cornel, zace fără viaţă pe o masă de la morgă. Până să ajungă la spital, sperase că, undeva, s-a strecurat o greşeală. Şi-a dat seama însă că ea şi fiica lor de 6 ani au rămas singure. Apoi apar şi alte rude, purtând în mâini umeraşe cu costume bărbăteşti. Unele cam învechite, ce par a fi cumpărate cu ani buni în urmă sau poate chiar cele cu care tinerii au mers la cununie.

Sicriele cu cei cinci mineri morţi sunt apoi trasportate la maşini în ordinea în care rudele au reuşit să le aducă hainele. Maşinile se încolonează şi pleacă într-un marş trist spre Uricani. În Aninoasa, apoi în Vulcan şi Lupeni, trecătorii se opresc pe stradă, se uită lung la microbuzele care transportă sicrie şi ştiu despre cine este vorba. Unora le dau lacrimile. Alţii îi salută pentru ultima oară, fără să rostească vreun cuvânt, mulţumindu- se doar să ridice o mână. Două microbuze se opresc în Vulcan, respectiv Lupeni. Alte trei îşi continuă drumul şi trec de mina în care s-a petrecut nenorocirea. Încă o maşină trage pe dreapta imediat după Uricani, iar ultimele două ajung în Valea de Brazi.

Ieşiţi pe uliţe, câţiva bătrâni izbucnesc în lacrimi. Sunt doar vecini de-ai lui Cornel Borc şi Cosmin Calotă, dar plâng în hohote, de parcă ar fi copiii lor. Familiile celor doi sunt distruse de durere. Doar foştii lor colegi au grijă ca reporterii prea insistenţi să nu treacă de poartă. Vor să-i plângă în linişte.

"Nu mă pot obişnui"

Pe uliţă, soţii Constantin (71 de ani) şi Cristina (60 de ani) Pavelonesc nu se pot opri din plâns. "Am lucrat şi eu în mină, la Uricani. Am prins explozia din ’65, apoi m-am făcut şofer, dup-aia iară am intrat în mină. De acolo m-am pensionat, dar tot nu mă pot obişnui cu accidentele astea. Doamne, cu ce-au greşit copiii ăştia?", se întreabă Constantin Pavelonesc.

Soţia lui reuşeşte să se stăpânească doar pentru câteva clipe, cât să spună că "se tot plâng că nu au cu ce să lucreze şi că în orice moment pot să moară. Acuma tot pe ei vor da vina".

Ioan Dinea (68 de ani), şi el fost miner, încearcă să-i consoleze însă concluzionează amar: "În minele din Valea Jiului, accidentele mortale au ajuns o normalitate. Jos, în subteran, minerii lucrează cu moartea su flându-le în ceafă".

VALEA JIULUI

Localnicii, condamnaţi să lucreze în mină

În Valea Jiului trăiesc aproximativ 130.000 de oameni, iar munca în mină e un fel de tradiţie care se transmite din tată în fiu. De altfel, localnicii din Valea Jiului par să nu ştie să-şi câştige existenţa altfel decât coborând în măruntaiele pământului, de multe ori chiar de la vârste fragede. Şi asta în ciuda nenumăratelor accidente petrecute în mină, accidente în care aproape fiecare om din Valea Jiului a pierdut pe cineva cunoscut.

O explicaţie pentru perseverenţa localnicilor de a coborî în mină chiar şi după ce şi-au pierdut pe cineva drag poate fi, pe lângă mentalitate şi modul de viaţă din zonă, şi lipsa unei alternative economice.

În prezent, o singură firmă privată din Valea Jiului are 500 de angajaţi, iar celelalte câteva societăţi, considerate "mari", au între 200 şi 300 de salariaţi. Industria de prelucrare a lemnului se dezvoltă prea timid, iar con s - tru cţiile, care ar fi putut oferi locuri de muncă alternative, sunt unul dintre domeniile puternic afectate de criza economică. Drept urmare, cei care au urmat totuşi cursuri de recalificare profesională n-au avut decât o variantă: să plece să muncească în străinătate.

"Valea Jiului este o zonă care de ani buni «exportă» forţă de muncă în agricultură în ţări ca Spania, Italia sau Germania, iar fenomenul persistă şi acum", explică Vasile Iorgovan, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara.

Speranţe în turism

Pe de altă parte, încă de la disponibilizările din 1996-1997, turismul a fost considerat o variantă de redresare. Vineri a fost inaugurată la Vulcan o telegondolă pentru transportul turiştilor spre prima din cele trei pârtii de schi ce vor fi amenajate în zonă.

Şi Primăria Petroşani voia să investească în amenajarea unor pârtii de schi şi a unor instalaţii de transport pe cablu. Însă, pentru ca turismul să devină o activitate viabilă, prin care să fie valorificat eficient po tenţialul natural, iar zona să poată concura cu staţiunile turistice deja consacrate, Valea Jiului are nevoie de unităţi de cazare cu grad ridicat de confort şi de o in frastructură rutieră adecvată astfel încât turiştii care vin dinspre Bucureşti să poată ajunge întrun timp cât mai scurt în zonă.

PLANURI PÂNĂ ÎN 2018

Cum restructurează guvernul sectorul minier

Ana Bâtcă 

Mina de la Uricani, alături de cele din Petrila şi Vulcan, urmează să fie închise în următorii ani, potrivit sindicaliştilor din domeniu. Subiectul restructurării sectorului minier din România este unul dintre cele mai importante aflate pe agenda discuţiilor delegaţiei FMI cu oficialii români. Asta mai ales în condiţiile în care Compania Naţională a Huilei (CNH), societatea de stat care cuprinde în componenţa sa cele trei mine, este cel mai mare datornic la stat. Restanţele totale ale companiei la bugetul general consolidat au fost de 4,1 miliarde lei (aproape un miliard de euro), la sfârşitul anului 2010.

FMI vrea un termen mai scurt

Fostul ministru al economiei, Varujan Vosganian, a trecut CNH în administrare specială în toamna anului 2008. Ion Ariton, ministrul economiei, a prezentat săptămâna trecută reprezentanţilor FMI şi ai Comisiei Europene un plan de restructurare a CNH Petroşani. Acesta prevede ca trei dintre cele şapte mine ale societăţii să acceseze un ajutor de stat, conform deciziei din decembrie 2010 a Consiliului de Miniştri ai UE, care prevede prelungirea termenului de acordare de ajutoare industriei miniere de cărbune până în 2018. Celelalte patru mine vor fi incluse în complexuri energetice, potrivit informaţiilor Ministerului Economiei.

Ministrul Ion Ariton a declarat, la finalul discuţiilor cu FMI, că, "dintre cele şapte mine din cadrul CNH, patru vor rămâne în activitate, iar trei vor intra într- un proces de închidere, care va dura până în 2018, cu finanţare de la bugetul de stat. Fondul ne-a cerut ca această perioadă să fie mai scurtă, pentru ca subvenţia să fie acordată pe o perioadă mai mică decât până în 2018".

Oficialul a precizat că nici autorităţile române nu doresc un termen lung, dar important este ca în aceste zone să fie create soluţii alternative pentru ca forţa de muncă disponibilizată să poată fi recalificată.