Cronologia intervenției după explozia de la Galați. Când au ajuns primele echipaje
- Bianca Ion
- 29 mai 2026, 22:53
Cătălin Predoiu. Sursă foto: Facebook
Ministrul interimar de Interne, Cătălin Predoiu, a prezentat vineri, la Galați, desfășurarea intervenției autorităților după prăbușirea unei drone rusești peste un bloc de locuințe. Potrivit datelor comunicate, primele echipaje au ajuns la locul incidentului la cinci minute după apelul la 112, iar incendiul izbucnit în urma impactului a fost stins în mai puțin de jumătate de oră.
Cronologia intervenției după explozia de la Galați. Când au ajuns primele echipaje
Cătălin Predoiu a explicat că, înaintea incidentului, Statul Major al Forțelor Armate a emis două alerte aeriene pentru zona de est a țării.
„În primul rând, din punct de vedere al Ministerului Afacerilor Interne, Statul Major al Forţelor Armate a emis aseară două alarme aeriene, una la ora 1:48 pentru judeţul Tulcea şi una la ora 1:50 pentru judeţele Galaţi-Brăila. După emiterea acestor alarme de către Statul Major al Forţelor Armate a fost emis semnalul RO-Alert la două minute pentru Tulcea, două minute pentru Galaţi”, a declarat, vineri, la Galaţi, ministrul interimar de Interne, Cătălin Predoiu.
Potrivit acestuia, apelul la 112 a fost înregistrat la ora 1:59. Ministrul a arătat că la ora 2:02 au fost declanșate procedurile de intervenție ale Ministerului Afacerilor Interne, iar la ora 2:07 au ajuns primele echipaje la locul impactului.
Până la ora 2:33, incendiul produs după prăbușirea dronei a fost lichidat.
Peste 350 de angajați ai MAI au participat la intervenție
Autoritățile au mobilizat sute de angajați și mai multe mijloace tehnice pentru gestionarea situației.
„Noi am acţionat cu 359 de cadre, 53 de pompieri, 56 de jandarmi şi 250 de poliţişti, mai multe autospeciale şi tehnică din dotare”, a mai precizat ministrul interimar de Interne.
Cătălin Predoiu a prezentat și situația adăposturilor civile din județ. Potrivit acestuia, în municipiul Galați există aproximativ 168 de adăposturi civile funcționale, iar la nivelul întregului județ sunt aproximativ 265.

Explozie bloc Galați. Sursă foto: captură video
Drona s-a prăbușit pe un bloc din Galați
Incidentul s-a produs în noaptea de vineri, după ce o dronă de tip Geran 2, de proveniență rusească, s-a prăbușit peste un bloc de locuințe din Galați. Impactul a fost urmat de o explozie și de un incendiu care a afectat un apartament aflat la etajul al zecelea al imobilului.
Două persoane au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Alte două persoane au suferit atacuri de panică. În urma incidentului au fost transmise mesaje RO-Alert pentru județele Galați, Brăila și Tulcea.
Aeronave F-16 au fost ridicate de la sol
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că două aeronave F-16 au decolat de la Baza Aeriană Fetești și au fost sprijinite de un elicopter IAR 330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române.
„Piloţii aeronavelor au avut autorizaţie de angajare a ţintelor pe toată durata alertei”, precizează MApN.
Ministerul Apărării a transmis că de la începutul războiului din Ucraina au fost identificate 47 de situații în care fragmente de drone au ajuns pe teritoriul României, dintre care 12 numai în acest an.