La 39 de ani, Armenean e seful uneia dintre cele mai mari fabrici de inghetata din estul Europei. In urma cu aproape 20 de ani, era simplu muncitor sezonier intr-o gelaterie din Austria. Facea si vindea inghetata. Acum, Vasile Armenean gestioneaza o afacere de aproximativ 15 milioane de euro: „Betty Ice”.

Compania, cu aproape 300 de angajati in perioada verii, a ajuns la 13 filiale in tara, distributia acoperind acum toata Romania. In urma cu trei ani punea piatra de temelie a actualului sediu; urmatoarea tinta este intrarea pe piata din Ucraina si Republica Moldova, precum si deschiderea unei filiale la Viena.

A inceput cu doua laboratoare

Armenean a plecat din Romania cu patru ani inainte de Revolutie. Avea atunci mai putin de 17 ani. In Austria a lucrat ca tehnician la o fabrica de ochelari. Pe timp de vara, isi gasise si un al doilea serviciu: muncitor sezonier la o gelaterie. „Gelateria era ca o pasiune pentru mine. Erau cativa romani care erau angajati permanent si, in sezon, aveau nevoie de ajutor… ori vindeam inghetata, ori lucram in laborator, la productie”,  isi aminteste Vasile Armenean.

In 1991 a revenit in tara si a decis sa-si incerce norcul in domeniul inghetatei. Dupa modelul gelateriei la care lucrase, si-a cumparat utilaje la mana a doua si a inceput sa produca si sa vanda inghetata. Desi cu timpul si-a mai deschis doua laboratoare de inghetata, nu era multumit. Afacerea nu mergea asa cum ar fi vrut.

„Am inceput sa studiez firmele de profil din Occident si am vazut ca cele mari vindeau prin sistem de distributie… Era o afacere cu un potential mult mai mare de dezvoltare. Mi-am dat seama ca, daca vreau mai mult, trebuie sa o iau pe un alt drum”, povesteste Armenean.

Trei ani mai tarziu a infiintat compania „Betty Ice”, conceputa pentru productia si distributia de inghetata. Compania, care astazi produce peste 5.000 de tone de inghetata anual, si-a inceput activitatea intr-un spatiu inchiriat la Fabrica de Conserve din Suceava.

Prima masina de distributie a achizitionat-o dupa aproape un an si jumatate. Era un Mercedes second-hand, adus din Germania, masina pe care  nu o s-o vanda niciodata.

„Din ‘94, sase ani, am marsaluit prin Moldova. La un moment dat am ajuns de mergeam de la Suceava la Marasesti si seara ne intorceam. Soferii ajungeau la doua noaptea, faceau un dus la firma si nu se mai duceau acasa, dormeau acolo. La sase dimineata plecau iar”,  povesteste Vasile Armenean.

Iarna nu avea ce sa manance

Perioada de inceput a fost una extrem de grea. Iarna, firma nu producea nimic, vanzarile de inghetata in perioada sezonului rece fiind aproape de zero. „Erau ierni in care, pur si simplu, nu aveam ce sa mananc. Nu aveam bani, nu aveam unde sa merg, nu puteam lua credite. Era foarte dificil”, spune Armenean.

Regele sucevean al inghetatei spune ca cel mai important ingredient din reteta sa de succes a fost echipa pe care si-a creat-o: „Am oameni aici, la firma, cu care sunt la drum inca din ‘94. Copii pe care i-am crescut eu, carora, pe masura ce au inceput sa invete, le-am dat mana libera, sa-si exprime opiniile. Am crezut intotdeauna in sistemul asta: ca sa poti fi un sef de succes, trebuie sa treci prin toate etapele”.

LECTIA AUSTRIACA

„Am invatat sa fiu serios si ca rezultatele nu vin peste noapte”

Vasile Armenean este casatorit din 1991 si are doi copii, in varsta de 15 si 17 ani. Desi este unul dintre cei mai bogati oameni ai Sucevei, seful de la „Betty Ice” locuieste intr-un apartament dintr-un cartier marginas al orasului. Programul sau zilnic a ramas neschimbat de ani buni. Vine la serviciu in jurul orei 9.00 dimineata si pleaca acasa, cel mai devreme, pe la 12.00 noaptea.

„Undeva trebuie sa faci sacrificii, nu poti sa le ai pe toate… Daca iti alegi calea asta de om de afaceri, trebuie sa te sacrifici si sa te dedici firmei”, e de parere patronul de la „Betty Ice”. Spune ca isi face timp sa stea cu copiii duminica sau dimineata, iar in fiecare an pleaca in concediu cel putin o data. 

„Experienta din Austria a fost foarte importanta, pentru ca si-a pus amprenta asupra modului de lucru si a abordarii, in general, a vietii. Am invatat sa fiu serios. Am invatat, de asemenea, ca rezultatele nu vin niciodata peste noapte, trebuie sa ai rabdare. Noi, in Romania, incepem ceva azi si asteptam sa apara a doua zi rezultatul. Daca nu apare, ne apucam de altceva… si tot asa, ne tot apucam si ne tot lasam.” 

PASIUNE

Facuta in casa, noua moda in Italia

„Italienii nu s-ar deplasa pana la aeroport sa te astepte, insa ar conduce chiar si 40 de kilometri pentru o inghetata buna. Iar daca esti invitat la cina, de exemplu, nu aduci un vin, ci o cutie mare de inghetata”, rezuma un ziarist al cotidianului britanic „The Observer” pasiunea peninsularilor pentru faimoasa combinatie intre gheata, arome si siropuri.

Dupa ce au incercat toate combinatiile posibile de inghetata si pentru ca gusturile lor nu sunt de „serie”, italienii s-au decis ca cel mai potrivit ar fi sa devina propriii lor producatori de inghetata. Asa se face ca noua moda in materie de inghetata in Italia nu mai pune accent atat pe tipurile de zahar sau de siropuri folosite, cat mai degraba pe indemanarea bucatarului.

In paralel, producatorii de masini de inghetata au fost luati cu asalt la inceputul acestui sezon estival de producatori neinitiati intr-ale pregatirii renumitului desert, iar ziarele aloca spatii importante prezentarii unor retete adaptate bucatariilor particulare.

Piata italiana de inghetata este una dintre cele mai mari din Europa si inregistreaza cresteri anuale de aproximativ 2%, potrivit companiei de cercetare Research and Markets. Liderul pietei la vanzari in Italia a fost anul trecut compania Unilever, urmata de Nestle si Sammontana.

Unilever este prezenta si pe piata romaneasca, insa nu produce inghetata, iar Nestle este liderul pietei romanesti, dupa ce a achizitionat, la sfarsitul lui 2005, producatorul de inghetata Delta. (Adelina Vlad)