Record mondial de artă la Chișinău. Ludmila Cuptor a intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare pictură Ebru

Record mondial de artă la Chișinău. Ludmila Cuptor a intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare pictură EbruSursa foto: IPN

Republica Moldova. Chișinăul a intrat în Cartea Recordurilor datorită unei performanțe artistice remarcabile. Pictorița Ludmila Cuptor a creat cea mai mare lucrare din lume realizată în tehnica Ebru – pictura pe apă. Lucrarea impresionantă, de 39,97 metri pătrați, a fost oficial recunoscută de reprezentanții Guinness World Records în cadrul unui eveniment desfășurat în Capitală.

Artista a mărturisit că acest moment reprezintă împlinirea unui vis de ani de zile.

„Este rezultatul unor ani de căutări interioare, de muncă, efort, ezitări, speranțe și curaj. Este inspirată din tehnica clasică turcă – Ebru, pictura pe apă, o artă pe care am descoperit-o în 2019 în Italia. A fost dragoste la prima vedere”, a spus Ludmila Cuptor.

Sursa foto: IPN

Pictura a fost realizată direct pe apă, apoi imprimată pe o pânză specială. Cele șapte culori ale curcubeului utilizate simbolizează nu doar cei 70 de ani ai Guinness World Records, ci și speranța, armonia și unitatea.

Un peisaj moldovenesc în tonuri simbolice

Lucrarea redă o câmpie verde din Moldova, plină de flori, în toiul primăverii – o imagine care, potrivit artistei, „aduce liniște și satisfacție sufletească”.

Sursa foto: IPN

Procesul artistic a fost atent urmărit de adjudecătoarea Guinness World Records, Paulina Sapinska, care a confirmat oficial recordul. „Această lucrare are 39,97 metri pătrați. Așadar, este o încercare foarte impresionantă și un nou titlu Guinness World Records”, a declarat ea. Dimensiunea lucrării aproape că a dublat recordul anterior de 20,86 metri pătrați.

Autoritățile salută performanța: „Scriem istorie în fața publicului”

Viceprimara municipiului Chișinău, Angela Cutasevici, a apreciat în mod deosebit inițiativa: „Este foarte frumos că în fața publicului, a chișinăuienilor, se scrie istoria cu artista Ludmila Cuptor. Jocul de culoare și mesajul artistic sunt impresionante”.

Sursa foto: IPN

La rândul său, Andrei Pavaloi, șef adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, a declarat că Primăria Chișinău a susținut din start proiectul. „Astfel de inițiative ne fac să fim mândri, atât ca oraș, cât și ca țară. Este un lucru care ne ajută să educăm tânăra generație în spiritul valorilor locale”, a spus el.

Sursa foto: IPN

Record atestat și viitor muzeal pentru pictura Ebru

Evenimentul s-a încheiat cu înmânarea certificatului Guinness World Records pentru cea mai mare pictură Ebru din lume. În următoarele săptămâni, lucrarea va putea fi admirată la Port Mall, urmând să devină ulterior o piesă muzeală.