Recomandări înainte de alegerile locale. Ce trebuie să faci dacă mergi să votezi

Recomandări înainte de alegerile locale. Ce trebuie să faci dacă mergi să votezi Sursa foto: arhiva EVZ

Procesul electoral se va desfășura în condiții speciale impuse de pandemie.

Doctorul Virgil Musta, șeful Secţiei de Boli Infecţioase II din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara a postat un mesaj pe contul de Facebook în care vorbește despre alegerile ce vor fi organizate, duminică, 27 septembrie. Medicul îi sfătuiește pe români să-și exercite dreptul la vot, dar în același timp să respecte măsurile de protecție sanitară.

„Recomandarea mea este să mergeţi la vot, pentru că ţine de fiecare dintre noi să ne implicăm activ, nu doar să comentăm de pe margine, iar tot ce ţine de comunitatea noastră ne priveşte direct, pe fiecare. Nu pot însă să nu leg responsabilitatea votului de responsabilitatea respectării măsurilor de prevenţie despre care am tot vorbit, în special purtarea măştii, spălatul pe mâini şi păstrarea distanţei minime. Autorităţile vor stabili măsurile concrete la faţa locului, iar dacă şi noi respectăm cele de mai jos, prezenţa la vot nu va reprezenta un risc de contaminare”, a scris Virgil Musta.

Respectați distanța, nu vă strângeți mâinile, purtați masca

Ne puteți urmări și pe Google News

În cadrul mesajului, doctorul a mai transmis: „Nu e cazul să vă daţi mâna când vă salutaţi; după ce scăpăm de COVID o să revenim şi la acest obicei, pentru că avem nevoie de conexiune între noi, dar până atunci putem găsi alte metode de a crea această legătură umană, fără neapărat să ne strângem mâinile; când ajungeţi la secţia de votare,

evitaţi aglomeraţia, aveţi răbdare să staţi la coadă, respectând distanţa şi purtând masca; respectaţi indicaţiile autorităţilor de la faţa locului referitoare la dezinfectarea mâinilor şi atingerea obiectelor; când vă lăsaţi în jos masca să vă identifice, faceţi acest lucru cu ajutorul elasticelor de pe margine, fără să vă atingeţi faţa cu mâna; dacă folosiţi mănuşi, aruncaţi-le la coşul de gunoi după ce ieşiţi din sală; puteţi veni cu pixul de acasă; la ieşirea din secţie dezinfectaţi din nou mâinile.

Riscul de contaminare prin intermediul suprafeţelor este mult mai mic şi poate scădea spre zero la vot (datorită unei cantităţi mici de virus şi a acţiunilor de dezinfectare a suprafeţelor de acolo) faţă de riscul de contaminare pe cale aeriană, motiv pentru care masca şi distanţa sunt foarte importante.”