Reacția Narcisei Iorga la acuzația DNA: „Vă asigur că nu am absolut nicio legătură cu faptele de corupție în sensul obținerii de foloase necuvenite”
- Anca Simionescu
- 4 septembrie 2014, 18:17
Membrul CNA este acuzat că ar fi instigat la infracţiunea de folosire a influenţei.
Narcisa Iorga, membru CNA, a fost astăzi pusă sub urmărire penală într-un dosar care-l vizează și pe deputatul Viorel Hrebenciuc. Ea este acuzată că, în calitate de membru CNA, ar fi instigat la infracţiunea de folosire a influenţei și l-ar fi îndrumat pe Gheorghe Ștefan „Pinalti”, primarul din Piatra Neamț, să apeleze la cunoștințe politice pentru a influența votul unor membri, pentru a recupera licența postului Giga TV. În urma acuzațiilor, membrul CNA a reacționat pe pagina sa de Facebook. „Procedura penală prevede și posibilitatea scoaterii de sub urmărire penală, atunci când se constată că fapta ori vinovăția nu există. Am toată disponibilitatea de a coopera cu DNA. Am convingerea că probele pe care le voi pune la dispoziția anchetatorilor vor clarifica situația. Legislația audiovizualului are anumite particularități, la fel și calitatea de membru al CNA în raport cu alte autorități publice. Vă asigur că nu am absolut nicio legătură cu faptele de corupție în sensul obținerii de foloase necuvenite. Am militat întotdeauna pentru respectarea legii și nu împotriva legii . La fel și în acest caz”.