RCS a propus Antena Group să grupeze posturile sale într-un pachet plătit de abonaţi. Antena a refuzat

RCS a propus Antena Group să grupeze posturile sale într-un pachet plătit de abonaţi. Antena a refuzat

RCS&RDS a propus o soluție de compromis pentru Antena TV Group: gruparea posturilor Antena 1, Antena 2, Antena 3, GSP TV și Euforia într-un pachet care ar fi plătit de abonații care-și doresc asta.

Mihai Dinei, membru în Consiliul de Administraţie al RCS&RDS, a declarat ieri, în şedinţa CNA că noua propunere a fost refuzată de grupul Antena, potrivit Mediafax. Dinei a spus că a cerut Antena Group să stabilească un preț pentru acest pachet. "Din nefericire, nu s-a putut finaliza cu succes o astfel de negociere, întrucât dânşii apreciază că ar trebui transmis în pachetul de bază şi noi ar trebui să suportăm toate costurile pentru această distribuţie. În condiţiile în care dânşii au cerut o anumită sumă de bani, am făcut o propunere, credem, extrem de onestă şi pentru dânşii şi pentru abonaţi, astfel încât cine îşi doreşte acest pachet să poată achiziţiona pachetul respectiv, în schimbul plăţii unui tarif suplimentar, bineînţeles", a mai spus Mihai Dinei. Posturile din Antena TV Group - Intact Media Group au fost scoase din oferta de bază a RCS&RDS în urmă cu o săptămână, după ce Antenele ar fi cerut o sumă de 7 milioane de euro pentru retransmisia posturilor lor prin DTH, platforma Digi. Citiți și:

  • RCS&RDS versus Antene: Cronica unui război anunțat
  • RCS&RDS: Antena Group a cerut 7 milioane de euro
  • RCS&RDS a scos din grilă Antenele. 1 milion de oameni sunt afectați
  • Un război care a pornit de la o televiziune sportivă