Răzvan Lucescu: "Sunt trist că Rădoi a renunţat la echipa naţională"

Răzvan Lucescu: "Sunt trist că Rădoi a renunţat la echipa naţională"

Mirel Rădoi nu mai răspuns la telefon şi a anunţat conducerea naţionalei României, printr-un mail, că nu va mai onora nicio convocare. Vestea l-a întristat pe selecţionerul Răzvan Lucescu.

Mirel Rădoi nu s-a lăsat înduplecat şi a decis să se retragă de la naţională. Ceea ce se credea a fi doar o toană a fostului căpitan al Stelei a fost în cele din urmă o decizie definitivă. După ce Răzvan Lucescu şi cei din staff-ul său au încercat în zadar să dea de Rădoi, jucătorul echipei saudite Al Hilal l-a anunţat pe selecţioner că nu mai e interesat de echipa naţională. "Rădoi a trimis o scrisoare prin care a anunţat că renunţă la echipa naţională. Am simţit o tristeţe, a fost şi este un jucător de mare caracter. Sunt trist că Rădoi a renunţat la echipa naţională", a declarat selecţionerul Răzvan Lucescu. Criticat de Lupescu Mirel Rădoi s-a arătat deranjat de comentariile lui Ionuţ Lupescu, directorul general de la FRF. Lupescu a spus despre Rădoi că joacă slab de când a plecat la Al Hilal, într-un campionat slab, aşa cum e cel al Arabiei Saudite. "De mai multe ori a avut intenţia să renunţe. După meciul de la Paris, chiar în vestiar, a spus că probabil nu va mai veni la echipa naţională. Am spus cât a înseamnat acest om pentru mine, pentru echipă", a mai spus selecţionerul Răzvan Lucescu.

Mirel Rădoi va absenta astfel de la amicalul cu Italia. "Viaţa merge înainte şi trebuie să găsim foarte repede soluţii foarte bune pentru înlocuirea lui", a mai spus Răzvan Lucescu.

Ne puteți urmări și pe Google News