RĂZBOIUL DIVELOR CONTINUĂ. Răduleasca vrea amor cu forţa cu Andreea Marin
- Ruxandra Grecu
- 14 mai 2012, 23:24
Prezentatoarea noii emisiuni "Alegerile Mihaelei", Mihaela Rădulescu, spune că Andreea Marin are interzis în contract să spună ceva negativ despre ea. Andreea Marin Bănică dezvăluie că momentan nici nu are un contract.
Schimbul de replici dintre Mihaela Rădulescu şi Andreea Marin Bănică pare să aibă o viaţă lungă, chiar dacă recent cele două au devenit colege la Realitatea TV. Salva de pornire îi aparţine Mihaelei Rădulescu, care a aţâţat jarul aproape stins în cadrul unui interviu acordat "Pro TV Magazin". Întrebată ce părere are despre faptul că Andreea Marin va avea o emisiune pe acelaşi post TV, Răduleasca a răspuns: "Nicio părere din care să iasă valurile pe care şi le-ar dori publicul acela, amator de scandaluri ieftine. Doar că, dacă vom fi colege, nu va mai putea să spună lucruri urâte despre mine, conform contractului pe care-l am cu ei. Adică, dacă doreşte să mai aibă atacuri publice la adresa mea, ca cele recente de la o altă staţie, va trebui să plătească nişte amenzi cam mari. Cu alte cuvinte, pe perioada contractului meu cu Realitatea, va trebui să mă iubească cu forţa. Ce situaţie!", a spus ea, lăsând să se înţeleagă că Marin Bănică ar avea o clauză în contract. Însă, contactată de EVZ, Andreea Marin a declarat că, momentan, nici măcar nu a semnat un contract cu Realitatea. "Lăsaţi-o să vorbească. Vă închipuiţi că Realitatea are dreptul să-mi dea mie amendă? Mai ales că eu sunt freelancer şi acesta este un proiect realizat prin fundaţia mea. Nici măcar nu am încă un contract, şi, chiar dacă ar exista documentul, un om străin nu ar putea să afle ce e în el", a detaliat realizatoarea. Spusele acesteia au fost confirmate de Sorin Enache, director general Realitatea TV: "E adevărat, contractul este momentan în formă de draft. Îl vom semna în două-trei zile. Dar contractul nu este unul de angajat pe care să-l penalizez, ci unul de parteneriat prin fundaţia ei, pentru nouă-zece emisiuni." "Alegerile Mihaelei", emisiunea Mihaelei Rădulescu, începe pe 20 mai, în timp ce "Trezeşte România", realizată de Andreea Marin, debutează pe 1 iunie. "Nici măcar nu am încă un contract cu Realitatea, şi, chiar dacă ar exista documentul, un om străin nu ar putea să afl e ce e în el." ANDREEA MARIN, realizatoare TV Citiţi şi:
- Divele, Realitatea şi românii lor
- Mihaela Rădulescu și Andreea Marin Bănică, colege la Realitatea TV