PDL: Sorin Oprescu, la fel de chiulangiu ca Antonescu. VEZI ce răspunde primarul

PDL: Sorin Oprescu, la fel de chiulangiu ca Antonescu. VEZI ce răspunde primarul

PDL îl acuză pe Sorin Oprescu de complicitate cu parlamentarii chiulangii după ce primarul Capitalei a dispus ca bannerele PDL Bucureşti prin care sunt prezentaţi chiulangiii din Parlament să fie date jos.

"Prin această hotărâre, Sorin Oprescu îi apără pe chiulangii şi se plasează în postura de simplu subaltern ascultător al lui Crin Antonescu şi Victor Ponta, liderii USL", scrie PDL București într-un comunicat de presă. "Nu numai că Primarul General în funcţie dovedeşte încă o dată că nu este independent aşa cum pretinde, dar se arată dispus să facă munca murdară a USL în campaniile electorale care urmează. Pentru asta, nu se dă în lături nici de la a-i apăra pe cei care încasează milioane de euro din banii românilor şi care lipsesc cu nesimţire din Parlament". Democrat-liberalii spun că demersul primarului Capitalei este abuziv pentru că toate banner-ele au fost amplasate conform legii, cu autorizaţie de la primăriile de sector. PDL Bucureşti îi atrage pe această cale atenţia edilului-şef al Capitalei că încalcă legea şi se face pasibil de o acţiune în judecată. "Oprescu ajunge la serviciu la ora închiderii primăriei" PDL mai apreciază că decizia lui Sorin Oprescu de a da jos bannerele cu chiulangiii parlamentari "este şi rezultatul unei vinovăţii personale", "pentru că şi el este unul dintre leneşii care nu vin la serviciu, dar îşi încasează nestingherit leafa". "Este ştiut faptul că Primarul General se trezeşte doar târziu după prânz şi ajunge la serviciu la ora închiderii primăriei. Probabil că de aici şi afinităţile existente între el şi Crin Antonescu, întâiul chiulangiu al ţării, care nu a trecut niciodată în sesiunea de toamnă pe la Senat. În acest mod se aseamănă şi de aceea a acceptat să se înroleze în oastea de strânsură a USL". Primarul Capitalei: "Nu suntem în campanie electorală" Primarul Bucureștiului a replicat că a dat jos toate bannerele pentru că nu e campanie electorală și acestea nu-și au rosul. "Nu suntem în campanie electorală. Toate bannerele, inclusiv cele ale USL, au fost date jos sau vor fi date jos din ordinul primarului general. Să fie sănătoşi. Eu merg după lege. Nu e campanie electorală, deci pierdem timpul", a precizat Oprescu, conform Agerpres.

Acesta a mai spus că bannerele în discuţie au un caracter electoral, iar aprobarea dată de sectoare nu este valabilă. "Nervii sunt ai noştri. Noi trebuie să avizăm. Ori nu am de gând să umplu oraşul cu tot felul de nebunii şi zăpăceli de acest fel", a explicat Oprescu.

Ne puteți urmări și pe Google News