A stat mereu în umbra lui Fidel și i s-a spus „Fratele cel Mic”. A manevrat cu o dibăcie formidabilă, punându-și oamenii în toate funcțiile-cheie. A reușit să-l hipnotizeze pe Obama, convingându-l să scoată Cuba de pe lista neagră. Cine este Raúl Castro, omul care a îmblânzit America? Un documentar excepțional, marca Le Nouvel Observateur.

Pe 17 decembrie 2014, când, cu lacrimi în ochi, într-un discurs la televiziunea din Havana, simultan cu Obama (foto jos), a anunțat pacea cu America, „El Chico de Santiago” și-a depășit fratele mai mare. O emancipare care l-a propulsat pe scena istoriei.

La 83 de ani, Raúl cel timid, Raúl cel șters, Raúl cel cu figura tristă s-a salvat din blestem: a readus zâmbetul pe buzele unui popor epuizat de o dictatură atroce.

A jucat în viața lui, mii de roluri pe lângă Comandante: locotenent, majordom, ordonanță, zbir, om de paie, omul Moscovei, guvernantă pentru copiii lui Fidel, inchizitor, pacificator. Mereu la datorie, mereu gata să-și protejeze „Frățiorul” de nebunii, de escapade, de crime.

Succesorul abil al lui „Coma andante”

Cine ar fi pariat un peso pe ștersul Raúl? Dar dacă îi cercetezi parcursul politic în detaliu, înțelegi misiunea pe care și-a asumat-o până la capăt: salvgardarea imaginii dinastiei Castro și păstrarea puterii cu orice preț.

Din 2010, Fidel nu mai este capabil să-l deranjeze. Se stinge încet, încet. La 88 de ani, supraviețuiește în Hacienda sa din Punto Cero, la răsărit de Havana. Înconjurat de medici și de un întreg alai sanitar, care îi supraveghează cancerul de colon, nu mai este decât un bătrânel senil. I se spune „Mumia” sau „Coma andante”, un joc de cuvinte care înseamnă „coma care merge”. Un mort-viu pe care Raúl îl expune uneori în public, întotdeauna îmbrăcat în nelipsitul trening Adidas, doar câteva minute, cât să întrețină mitul.

„Circula chiar zvonul că Fidel era deja mort și păstrat într-o cameră mortuară frigorifică la Centro de Investigaciones Médico Quirúrgicas, clinica nomenclaturii din Havana. Raul ar fi așteptat momentul ideal pentru a anunța moartea ‘Uriașului’”, declară un diplomat european. El explică:

„Am observat de aproape jocul lui Raúl, care, în câțiva ani, și-a plasat toți oamenii în vârful aparatului de stat, având însă grijă să-i menajeze pe fideliștii istorici. Are o mare abilitate.”

Teribilul proces Ochoa

De la retragerea lui Fidel, Raúl face eforturi disperate să evite un dezastru pentru Cuba. În cercul său de apropiați nu ezită să-l critice pe fratele său pentru că a ratat trenul istoriei, acum 20 de ani, când l-a sfătuit să joace pe cartea lui Gorbaciov și să deschidă granițele investitorilor americani.

Dar dictatorul a rămas prizonier în cochilia paranoiei sale. Ba chiar l-a bănuit pe mezin că pune la cale un complot împotriva sa, cu sprijinul foarte popularului general Arnaldo Ochoa (foto jos), erou în războiul din Angola, dar, mai ales, la fel ca Raúl, foarte apropiat de Statul Major al Armatei Roșii, compus în majoritate din generali favorabili perestroicăi.

Pentru a-i elimina pe „trădători”, în 1989, Fidel Castro îi arestează pe toți cei pe care-i bănuia de „gorbaciovism” și îi acuză de trafic de droguri. Perversitatea supremă: îl obligă pe fratele său, Raúl, să fie procurorul șef în această farsă judiciară.

În cea mai pură tradiție stalinistă, mezinul nu i-a iertat niciodată că l-a transformat într-un Beria și i-a trimis mai mulți prieteni în fața plutonului de execuție.

În timpul simulacrului de proces, Raúl Castro trăiește cea mai neagră perioadă a vieții sale. Cere mai mule sentințe capitale, inclusiv pentru prietenul său Ochoa.

Cumplit moment: Raúl, beat mort, conduce acuzarea înecându-și amarul în whisky și rom. Ileana de la Guardia, fiica lui Tony de la Guardia, împușcat la sfârșitul procesului, povestește:

„Fidel s-a întâlnit cu familiile acuzațiilor, explicându-ne că era doar un proces de ochii americanilor, deoarece CIA avea probe despre implicarea regimului în traficul de droguri cu cartelurile din Columbia și că vor fi eliberați rapid. De fapt, știam cu toții că Fidel însuși patrona acest trafic și că încerca să-și scape pielea. Ne-a înșelat. Noi am ales exilul. Nu îmi dau seama cum Raúl, care era un prieten de familie, s-a putut deda la o asemenea crimă.”

Complex de orfan

La sfârșitul anilor 1930, într-un pensionat catolic din Santiago de Cuba, Raúl are șase ani. Îmbrăcat în uniformă, pozează împreună cu frații săi, Ramon și Fidel. Este mic, firav, blând ca un mielușel. Ținta tuturor răutăților colegilor de clasă. Din fericire, beneficiază de protecția fratelui mai mare, Fidel, un bătăuș autoritar, care să se încaiere cu toată lumea.

Practic, Fidel joacă rolul de tată pentru Raúl. Căci acești trei băieți, lucru rarisim în acea epocă, nu au tată, sunt bastarzi. Nu se numesc Castro, ci Ruz, după numele mamei lor, Lina, servitoarea lui Angel Castro, mare moșier în regiunea Marcané, la est de Santiago. Acesta avea să-i recunoască abia în 1943, când Raúl are 12 ani, iar Fidel, 17.

Complexul de orfani îi va urmări toată viața. Vor fi multă vreme supărați pe părintele lor, de origine din Galicia, un franchist înrăit, partizan al lui Batista.

Istorica Elisabeth Burgos explică:

„Pentru a înțelege afecțiunea de nezdruncinat, oarbă, a lui Raúl pentru fratele său, trebuie să revenim la acea perioadă, la acel băiețel abandonat, care nu are nici un alt reper decât acest frate admirat, pe care îl vede ca pe singura sa familie.”

„Canișul lui Fidel”

De atunci, Raúl îl însoțește pe fratele său mai mare ca o umbră. Unii îi spun „Canișul lui Fidel”. Face parte din comandourile care iau cu asalt cazarma din Moncada, merge în exil în Mexic, aderă la M26, mișcarea politică creată de Fidel, se află pe barcazul „Granma” care îi readuce clandestin în Cuba.

În Mexic, se întâlnește cu colonelul KGB Leonov, care devine ofițerul său de legătură. La ordinul fratelui mai mare, care pe atunci se pretindea anticomunist, pleacă să se formeze ca spion în lagărul sovietic, mai ales în Cehoslovacia, și intră în partidul comunist.

Când revine în Cuba, este alături de Fidel în gherilă. (foto jos: Che Guevara, al 2-lea din stg, Fidel, în centru, Raul, îngenunchi) Ocupă Sierra de Cristal, la est de Sierra Maestra. În vreme ce Fidel joacă pentru presa occidentală rolul unui Robin Hood, Raúl trăiește, într-o discreție deplină, primele experiențe ale colectivizării pământului și ale înarmării țărănimii. Raúl este stalinist până în măduva oaselor, fără sentimente, un pragmatic. Este omul de încredere al Moscovei.

Ce părere avea Kremlinul despre Fidel? Când pune mâna pe putere în 1959, și când naționalizează în masă multinaționalele americane, ei tot se îndoiesc de el. Prea impetuos, prea megaloman, prea imprevizibil.

Nichita Hrusciov îl numește „calul nebun” și se bazează pe fratele cel mic pentru a-și plasa spionii sovietici pe insulă. În 1962, lucru uitat cu totul, Raúl este cel care merge la Moscova, pentru a semna pe un pian cu coadă, într-o casă de protocol, împreună cu Vitali Korionov, mâna dreaptă a lui Hrusciov, acordul de instalare a rachetelor sovietice nucleare în Cuba. Pentru conducerea de la Moscova, Raúl era cel realist, iar Fidel era incontrolabilul.

„De-a lungul anilor, în fruntea armatei, Raúl a jucat rolul de curățitor pentru fratele său”, spune profesorul cubanez Jacopo Machover, autor al lucrării „Raúl și Fidel, dușmănia fraților inamici”. El precizează:

„Nu are nimic de-a face cu o dublură, sau cu un servitor. Sunt două personalități total diferite: Raúl este foarte familist, foarte „cloșcă”; Fidel este autocratul care nu are timp de puștii săi.”

Raúl, tatăl liniștit, a decis, în 2008, să nu fie „El Líder Mínimo” și s-a apucat să pună în practică planul pritocit încă de la sfârșitul anilor 1980, ucis în fașă de procesul Ochoa.

Marea Curățenie

„Curățitorul” se pune pe treabă. Începe epurările în sânul guvernului, îi îndepărtează pe urmașii lui Fidel, își plasează prietenii în Biroul Politic al Partidului, îl instalează pe unul dintre apropiați, generalul Julio Casas Regueiro, în fruntea atotputernicului holding Gaesa, care girează într-o lipsă totală de transparență tot ce este important în economia Cubei. Raúl îl numește pe fiul său, Alejandro, în fruntea Ministerului de Interne și a serviciului de spionaj.

Mare amator de note informative despre aparatcikii regimului, despre generalii senili sau despre lupii tineri din noua generație, nu-i scapă nimic. Raúl Castro a înțeles de multă vreme că singura întrebare cu adevărat importantă pentru familia sa este: cum să scape de a fi trasă la răspundere, într-o zi, de poporul cubanez? Aceasta vrea el să evite cu orice preț.

Bine informat despre starea de spirit a poporului, nu crede într-o „primăvară cubaneză”, după modelul arab. Dintr-un motiv simplu: noile generații, doritoare să trăiască în stil american, nu se interesează de chestiunile politice. Nu le pasă să-și prezerve memoria, ci sunt interesate doar de „resolver” (arta de a te descurca, mai ales să faci rost de mâncare). Dacă va fi o revoltă, va fi una a stomacurilor goale.

Mariel, visul visurilor sale

Obsesia lui Raúl: să le dea de mâncare cubanezilor și să evite o baie de sânge. Așa că i-a desemnat pe doi tineri economiști din Consiliul de Stat, Omar Everleny și Pavel Vidal, pentru a face planuri pentru următorii zece ani ai economiei cubaneze. Fapt important, cei doi nu sunt membri ai partidului comunist.

Potrivit acestora, salvarea Cubei nu va veni de la îndepărtatele mari puteri ale lumii, ci de la vecinele de pe continentul sud-american. cea mai importantă: Brazilia. În colaborare cu aceasta, Raúl (foto jos, alături de președinta Braziliei, Dilma Rouseff, la Mariel) a lansat construirea unui uriaș port, orientat către Statele Unite, la Mariel, în estul Havanei. Ironia sorții: de la Mariel fugeau acum 30 de ani, zeci de mii de cubanezi pentru a se refugia în brațele Unchiului Sam.

Astăzi, guvernul brazilian investește 800 de milioane de dolari la Mariel, platforma maritimă și comercială între continentul latino-american și țara dolarului. Astfel, Cuba își redescoperă vocația de țară-punte între două continente.

Mariel este marele vis al lui Raúl. El nu capătă sens decât în cadrul unei apropieri decisive de Statele Unite. De cinci ani, Raúl își înmulțește gesturile pe lângă administrația americană. Zeci de reuniuni secrete au fost ținute la Miami, Washington, Toronto.

Pentru a-și dovedi buna voință, Raúl liberalizează economia și permite inițiativa privată în 178 de domenii: croitori, instalatori, zidari, frizeri, vânzători de vin, sau meserii exotice, precum vânzător de flori artificiale, cojitor de fructe exotice, reparator de brichete.

Cubanezii s-au lansat cu frenezie în tot felul de afaceri mărunte. Străzile sunt invadate de vânzători ambulanți.

Ce e de făcut cu fantoma lui Fidel?

La Washington este încă multă prudență față de aceste prime semne de deschidere, judecate prea modeste. Castro și-a anunțat intenția de a da afară un milion de funcționari, în încercarea de a degreva aparatul de stat. „Trebuie să eliminăm ideea că Cuba este singura țară din lume unde poți trăi fără să muncești”, zice el.

Investitorii vor gesturi concrete. După al șaselea congres al Partidului, în 2011, diplomații au sesizat că orientarea spre economia de piață este ireversibilă. Raúl Castro s-a atins de simbolul revoluției: proprietatea asupra terenurilor agricole. Noul cârmaci de la Havana pune la dispoziția țăranilor peste 100.000 de hectare de pământ și le acordă dreptul de a-și vinde produsele pe piața privată și în hoteluri. Che Guevara se învârte în groapă.

Raúl este gata să deschidă piața și pentru telefoane mobile și calculatoare. S-ar putea să-i fie fatal. Cât va rezista regimul partidului unic în fața internetului sau a valului de turiști americani? Va reuși Raúl Castro să facă uitate privațiunile, pușcăriile politice, supravegherea zilnică, frica distilată ca o otravă? va izbuti el să scape de judecata istoriei? Ce va face cu fantoma lui Fidel, omul care a oprit timpul în loc pe o insulă magică și plină de viață? Va fi Raúl cel care scoate Cuba tropicală din glaciațiunea comunistă?

În 2007, la moartea soției sale, Vilma Espín, de origine franceză, mare eroină a revoluție și proprietara ceasului pe care Napoleon îl avea pe patul de moarte în insula Sfânta Elena, după care s-a stabilit ora oficială a decesului Împăratului, Raúl nu a vrut să păstreze acest obiect inestimabil. L-a donat Muzeului Napoleon din Havana. Pentru a arăta că nici un om, oricât de puternic, nu poate opri orologiul istoriei.