Rareș Bogdan, ironizat de liderul PSD Marcel Ciolacu: „Întotdeauna trebuie să existe și nea Ion de la raion”

Rareș Bogdan, ironizat de liderul PSD Marcel Ciolacu: „Întotdeauna trebuie să existe și nea Ion de la raion”Sursa foto: Razvan Valcaneantu/ EEC

PSD ar vrea să propună un nou ministru al Apărării, dat fiind că Vasile Dincu și-a dat demisia, conform unei declarații făcute de liderul socialiștilor Marcel Ciolacu. Mai mult, Ciolacu l-a ironizat pe eurodeputatul PNL Rareș Bogdan, care spunea că PNL are soluții.

Rareș Bogdan declarase că cei din PSD nu ar fi în stare să vină cu o soluție, dar și că „PNL, în orice moment şi pentru orice portofoliu, are soluţii".

Marcel Ciolacu, despre disensiunile din cadrul coaliției de guvernare

Liderul PSD a anunțat că nu există niciun fel de problemă în privința Ministerului Apărării: „Deci nu este o problemă la Ministerul Apărării", a transmis președintele PSD, întrebat când va fi anunțat noul ministru al Apărării, dată fiind demisia lui Vasile Dîncu. Mai mult, PSD va veni „cu o soluție cât de curând", a dat asigurări Marcel Ciolacu.

Pe lângă asta, Marcel Ciolacu a spus că nu este „o abordare serioasă, ci un eventual troc, dar are loc o discuție în coaliție, cum e și normal", a mai spus președintele PSD Marcel Ciolacu.

De altfel, Marcel Ciolacu l-a ironizat pe Rareş Bogdan, care spunea că „PNL, în orice moment şi pentru orice portofoliu, are soluţii. Întotdeauna trebuie să existe și nea Ion de la raion. Nu înseamnă că eu trebuie să îi răspund", a declarat Rareș Bogdan.

Klaus Iohannis a semnat demisia lui Vasile Dîncu

Klaus Iohannis a acceptat recent demisia lui Vasile Dîncu de la conducerea Ministerului Apărării. De asemenea, președintele României a semnat decretul prin care Nicolae Ciucă este numit ministru interimar în locul lui Vasile Dîncu.

Liberalii se așteaptă ca PSD să găsească foarte repede un alt ministru, potrivit lui Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL.

„Ne așteptăm să vină cu o nominalizare cât mai rapid, mai ales că în contextul din regiune e nevoie de un ministrul al Apărării. Sunt decizii, întâlniri importante”, a transmis deputatul Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, conform Mediafax.