Un copil și o femeie, RĂPIȚI în plină stradă! ATAC MAFIOT la Bârlad

Un copil și o femeie, RĂPIȚI în plină stradă! ATAC MAFIOT la Bârlad

O femeie și au copil au fost răpiți din mașina în care se aflau. Scene îngrozitoare s-au desfășurat în Bârlad, sub privire îngrozite ale oamenilor.

Zeci de echipaje ale Poliției Municipale, Jandarmeriei și Poliției Locale au înțesat azi noapte municipiul Bârlad, după ce în cursul serii de marți – 23 iulie, mai mulți indivizi înarmați cu răngi și spray-uri cu substanțe lacrimogene au atacat un autoturism și conform relatărilor martorilor, au luat cu forța o femeie și un copil.

Mai mulți martori au relatat că în jurul orei 21:00, în imediata vecinătate a Muzeului „Vasile Pârvan”, două autoturisme urmăreau un al treilea (marca Volkswagen) care a pătruns printre blocuri în mare viteză și la un moment dat a fost nevoit să frâneze pentru a evita impactul cu un grup de copii care se jucau pe o alee.

În acel moment, urmăritorii, care se aflau în două autovehicule (n.r. – un Jeep cu numere de Anglia și un Ford Fiesta) au coborât înarmați cu răngi, au lovit autoturismul marca VW, i-au spart un geam și au pulverizat înauntru un spray cu substanțe iritant-lacrimogene, scrie Realitatea de Vaslui.

Cei prezenți la scenele respective spun că o femeie care se afla în interior și-a pierdut cunoștința iar copilul care o însoțea a început să plângă. Șoferul autoturismului Volkswagen, copleșit numeric, s-a dat jos și a fugit printre blocuri.

Atacatorii au luat femeia și copilul din interiorul mașinii, i-au urcat în mașinile cu care veniseră și au fugit. Martorii au sunat la 112, iar la fața locului au venit mai multe echipaje de poliție și jandarmi care au încercuit zona pentru cercetări.

Ne puteți urmări și pe Google News