Rafo se vinde la fier vechi. Angajații, luați prin surprindere

Rafo se vinde la fier vechi. Angajații, luați prin surprindere

Rafinăria de petrol RAFO Onești, deținută de rușii Petrochemical Holding, a anunțat că urmează să vândă toate utilajele pe piața second hand.

Patronul Petrochemical Holding, Iakov Goldovsky, a anunțat vânzarea activelor companiei Rafo Onești, după ce, în urmă cu trei luni, angajații se pregăteau să primească o finanțare din partea unei bănci din Anglia.

Liderul de sindicat, Ion Marian, a declarat pentru EVZ că după plecarea lui Marin Anton, administratorul rafinăriei în perioada 2003-2006, Rafo se afla în reorganizare, însă a ratat. de fiecare dată, proiecte de sute de milioane de euro. Contactat la rândul său, fostul administrator al rafinăriei, Marin Anton, spune că nu înțelege această decizie, având în vedere că în anul 2006, compania nu avea datorii și nu se putea pune problema de modernizare. „În anul plecării mele, rafinăria avea cei mai buni catalizatori, 40 de benzinării și certificate pentru emisiile de carbon primite gratuit, aceastea având ca scop scutirea companiei de zeci de milioane de euro în taxe”, spune Ion Marian.

Nimeni nu se aștepta

Ne puteți urmări și pe Google News

„Începând din 2008, rafinăria nu a mai funcționat și a intrat în programul de conservare. Cu toate acestea, în anul 2009, Goldman Sachs era pregătită să finanțeze rafinăria cu 330 de milioane de euro, însă patronul trebuia să adauge 20% din această sumă”, a spus liderul de sindicat, Ion Marian.

Acesta declară ca angajații nu își pot explica decizia de a vinde rafinăria în condițiile în care luna aceasta se aștepta o finanțare din partea unui unei bănci din Anglia. „La sfârșitul anului 2014, domnul Goldovsky a fost plecat la Londra pentru a susține în fața consiliului administrativ al unei bănci un nou proiect. În câteva săptămâni, banca a efectuat un audit la Onești, iar rafinăria a primit un calificativ favorabil pentru finanțare” a explicat pentru EVZ Ion Marian.

Compania are 540 de angajați. De-a lungul timpului, cei care au condus rafinăria din Onești au fost implicați în mai multe dosare de corupție, care s-au lăsat chiar și cu condamnări pentru acționari precum: Corneliu Iacubov și Marian Iancu.

Anunțul surpriză

Ieri, acționarul majoritar Iakov Goldovsky a anunțat începerea procedurii de vânzare a activelor și utilajelor companiei. „Prețul se va stabili în baza prețurilor utilajelor pe piața second-hand, dar nu poate fi mai mic decât prețul fierului vechi pe piața locală”. Potrivit documentului, sumele obținute vor fi folosite în cadrul companiei pentru întreținerea activității curente și pentru îndeplinirea obligațiilor de mediu. În comunicat se vorbește și despre „utilizarea teritoriului în calitate de platformă pentru implementarea de proiecte tehnice”.