Radiografia transportului public din Bucureşti. STB ne-a scumpit biletele ca să facă profit. Metrorex tot cu bilete mai scumpe, e pe pierdere
- Mădălina Sfrijan
- 6 decembrie 2025, 06:25
Tramvai. Sursa foto: Arhiva EVZCei doi mari operatori ai transportului public din Bucureşti, STB SA şi Metrorex SA, au înregistrat creşteri ale cifrei de afaceri în 2024, însă rezultatele financiare diferă semnificativ. STB SA a încheiat anul cu un profit net de 612.208 lei, în timp ce Metrorex SA a raportat o pierdere de 181 milioane lei, potrivit platformei de analiză financiară RisCo.ro.
Cum au arătat cifrele înregistrate de STB în ultimii ani
STB SA a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de 1,7 miliarde lei, în creştere cu 10% faţă de 2023. Profitul net a crescut cu 9% faţă de anul precedent. Compania avea la sfârşitul anului 9.826 de angajaţi.
Acţionariatul STB este format din Municipiul Bucureşti, prin Consiliul General, care deţine 99,89% din compania de transport public, şi Judeţul Ilfov, prin Consiliul Judeţean, cu 0,11%.
Situația la Metrorex
Metrorex SA a raportat o cifră de afaceri de 1,1 miliarde lei, în creştere cu 6% faţă de 2023, însă compania a înregistrat o pierdere de 181 milioane lei, uşor mai mică faţă de pierderea de 186 milioane lei raportată anul anterior.
Metrorex avea 4.882 de angajaţi şi are un singur acţionar, Statul Român, care deţine 100% din companie, potrivit sursei.

Metrorex. Sursa foto: Facebook
STB vs. Metrorex. Diferențe majore
Diferenţele dintre cei doi operatori au devenit mai vizibile în 2024. STB a reuşit să îşi menţină rezultatul financiar în zona pozitivă, în timp ce Metrorex a încheiat anul cu pierderi semnificative, în ciuda creşterii veniturilor. Această situaţie reflectă provocările distincte cu care se confruntă fiecare companie în gestionarea transportului public în Capitală.
Bucureștiul a obținut cea mai mare finanțare europeană destinată modernizării transportului public din Capitală.
Municipiul va primi aproape 2 miliarde de lei nerambursabili, iar pentru cofinanțare a apelat la Banca Europeană de Investiții (BEI). Aproximativ 400 de milioane de euro vor fi folosiți pentru modernizarea liniilor de tramvai, reabilitarea depourilor și achiziția de noi tramvaie și troleibuze.
BEI a aprobat un credit de 300 de milioane de euro pentru susținerea proiectelor prioritare ale Primăriei în domeniul mobilității urbane și modernizării transportului public de suprafață, precum și pentru proiecte esențiale în termoficare. În prezent, STB contestă decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) privind atribuirea contractului pentru tramvaie către Electroputere VFU Pașcani.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.