Cu temperaturi ce pot atinge 46 de grade Celsius, Qatar este una din cele mai calde țări de pe planetă
Pentru a lupta împotriva căldurilor sufocante din peninsula Arabică, monarhia qatareză nu s-a zgârcit la bani și nu a ezitat să echipeze unele spații publice cu extrem de costisitoare sisteme de climatizare exterioară.
În așteptarea Campionatului Mondial de Fotbal, pe care-l va găzdui în 2022, Qatar a început deja să-și climatizeze stadioanele de fotbal.
Spre exemplu, cei 40.000 de spectatori pe care-i poate primi stadionul Al-Janoub, vor putea profita de un agreabil suflu de aer rece și proaspăt care va fi difuzat în continuu la picioarele lor, scrie Le Parisien.
Cifre de groază pentru ecologiști
Însă emiratul nu s-a oprit numai la climatizarea stadioanelor: aerul rece este difuzat în piețe, în centrele comerciale în aer liber, de-a lungul trotuarelor.
În capitala Doha, străzile au fost vopsite în albastru în încercarea de a se mai reduce temperatura la sol, temperatura asfaltului negru fiind cu 20 de grade mai mare decât temperatura reală, deoarece negrul atrage și emite căldură.
Spre satisfacția qatarezilor, pe locul doi în lume ca PIB pe cap de locuitor, ca supuși ai șeicului Hamad bin Khalifa Al-Thani.
Și spre nemulțumirea ecologiștilor: instalațiile de climatizare generează emisii de carbon, responsabile de fenomenul încălzirii climatice.
Qatar este țara care emite cel mai mult gaz de seră pe cap de locuitor. Însă asta nu împiedică emiratul să consacre 60% din electricitatea sa pentru climatizarea aerului.
Un consum care se va dubla până în 2030, în raport cu 2016, indică unele previziuni.
O chestiune de supraviețuire
„Fără climatizare, viața ar fi pur și simplu insuportabilă”, a declarat Yusef al-Horr, fondatorul Organizației din Golf pentru cercetare și dezvoltare.
„Este o chestiune de supraviețuire. Este prea cald, asta-i realitatea”, a admis și Neeshad Shafi, membru al mișcări ecologiste Arab Youth Climate Movement Qatar.
Trebuie spus că în Qatar temperaturile medii au crescut cu mai mult de 2 grade încă din perioada pre-industrială.
Un fenomen datorat încălzirii globale, combinat cu explozia urbanizării și agravat de umiditatea Golfului Persic.
„Dacă este caniculă și rata de umiditate se apropie de 100% este posibil să mori de căldură”, a explicat Jos Lelieveld, cercetător la Institutul Max Plank din Germania.
Numeroși specialiști au apărat climatizarea spațiilor exterioare, mai ales pentru străinii neobișnuiți cu temperaturile extreme din emirat.
Sute de decese în caniculă
Qatarul este și una din principalele destinații ale muncitorilor migranți, mulți nepalezi.
Un studiu din această vară al revistei Cardiology arată că din 571 de stopuri cardiace mortale care i-au afectat de muncitorii nepalezi la locurile de muncă din Qatar (în principal în sectorul construcții) , 200 au fost cauzate de „șoc termic sever”.
Impactul stresului termic asupra mortalității cardiace în rândul muncitorilor străini din Qatar se traduce printr-o rată a mortalității anuală medie de 150 de decese la 100.000 de persoane (pentru muncitorii din nordul emiratului).