Și nu e vorba doar de incredibilul eroism de care a dat dovadă dl Navalnîi prin decizia de a reveni în Rusia după tentativa serviciului secret FSB al Kremlinului de a-l asasina cu arma neuro-toxică Noviciok.

E vorba și de capacitatea dlui Navalnîi de a continua – chiar și din celula închisorii moscovite în care a fost aruncat luna aceasta – să-l pună pe autoproclamatul președinte pe viață al Rusiei în posturi jenante prin publicarea unor detalii minuțioase despre stilul de viață pe care pare să-l fi adoptat dl Putin.

Putin se simte îndreptățit să-și auto-dăruiască un palat construit special pentru e

Ca mai toți dictatorii, se pare că dl Putin se simte îndreptățit să-și auto-dăruiască un palat construit special pentru el, care să reflecte gloria regimului său. Longevivul tiran comunist al României, Nicolae Ceaușescu, a construit o structură de o hidoșenie perfectă care domină centrul Bucureștilor, tot așa cum peisajul irakian continuă să fie maculat de monstruozitățile în stil babilonian ridicate de Saddam Hussein.

Dar motivul pentru care dl Putin face acum obiectul unei ridiculizări aproape universale – atât în țară, cât și peste hotare – este vulgaritatea pură a palatului în stil italian de sfârșit de secol 19 pe care el, conform acuzațiilor dlui Navalnîi, l-a construit pe faleza Mării Negre, pe un domeniu de câteva ori mai mare decât principatul Monaco.

Construcția unui complex atât de vast, cu propria sa benzinărie, șosea cu trei benzi și zonă de excludere aeriană, ar fi probabil de înțeles în cazul cuiva precum dl Putin, care este obsedat de securitatea sa personală. Dlui Navalnîi îi aparține însă descoperirea că „Palatul Putin”, după cum îl numește el, e înzestrat și cu un patinoar subteran și cu un club propriu de striptease zugrăvit în mov, revelație care i-a determinat pe mulți ruși să pună la îndoială sănătatea mentală a conducătorului lor, pe lângă disponibilitatea lui de a cheltui impresionanta sumă de 1.500 de lire sterline, per bucată, pe perii de closet italiene.

Palatul a fost construit cu bani obținuți ilegal

Conform unui reportaj publicat de susținătorii dlui Navalnîi la scurt timp după revenirea lui în Rusia, care a acumulat până acum peste 80 de milioane de vizionări, palatul a fost construit cu bani obținuți ilegal de pe urma unor achiziții de echipamente medicale și a altor aranjamente comerciale corupte.

Dl Navalnîi, 44 de ani, și-a bazat cariera politică pe astfel de dezvăluiri jenante despre regimul dlui Putin, între care și intervievarea în necunoștință de cauză a unor membri ai echipei FSB însărcinate să-l asasineze în august 2020, care și-au admis deschis implicarea în acea afacere sordidă.

Kremlinul s-a făcut luntre și punte în încercarea de a dezminți ultimele acuzații, pretinzând că palatul nu are nici o legătură cu conducătorul rus. Până și ambasada rusă din Londra s-a implicat în efort, scriind pe Twitter că „ipocriții continuă să exagereze cazul fals #Navalny pentru a interveni în treburile interne ale țării noastre”.

Putin se confruntă acum cu una dintre cele mai puternice insurecții politice

În orice caz, amploarea protestelor anti-Putin izbucnite la nivel național în weekend în sprijinul dlui Navalnîi, cu protestatari fluturând perii de closet pentru a-și arăta disprețul pentru președintele lor, arată că dl Putin se confruntă acum cu una dintre cele mai puternice insurecții politice ale președinției sale.

Dl Putin a reacționat anterior prin forță brută pentru a zdrobi orice urmă de dizidență în regimul său autoritar. La începutul mileniului, când oligarhul Mihail Hodorkovski lansase la Moscova o campanie în favoarea reformelor democratice, el a fost întemnițat pe baza unor acuzații fabricate și și-a petrecut opt ani prestând muncă silnică în Siberia. În 2015 Boris Nemțov, un alt mare opozant al dlui Putin, a fost împușcat letal pe un pod din Moscova având drept fundal Kremlinul.

Și, dacă ar fi să judecăm după tratamentul la care a fost supus dl Navalnîi la revenirea în țară, dl Putin are toate intențiile de a folosi tactici brutale similare pentru a-și reduce la tăcere cel mai recent rival.

În prezent dl Navalnîi se află în detenție în așteptarea unei pronunțări a instanței de săptămâna următoare, fiind acuzat de violarea termenilor condamnării sale cu suspendare, faptă pentru care e pasibil de patru ani de închisoare. În plus, se aude că statul rus ia în calcul să-i aducă noi acuzații de fraudă, ceea ce ar putea duce la o condamnare chiar și mai severă.

Navalnîi se bucură de o bază reală de susținere în Rusia

Marea diferență dintre dl Navalnîi și dl Hodorkovski, aflat acum în exil la Londra, este aceea că primul se bucură de o bază reală de susținere în Rusia. Mai mult, tratamentul detestabil aplicat de Kremlin dlui Navalnîi – atât tentativa de asasinat cât și actuala lui încarcerare – a atras numeroase condamnări internaționale, într-atât de ferme încât până și UE a amenințat că va impune sancțiuni împotriva unor demnitari-cheie ai Kremlinului dacă dl Navalnîi nu va fi eliberat.

Și asupra guvernului britanic se acumulează presiunea pentru a adopta o linie mai fermă în privința Moscovei, apărând apeluri ca recent adoptatele „Ordine privind Averile Nejustificate” să fie utilizate mai mult împotriva unor asociați cunoscuți ai dlui Putin care activează în Regatul Unit.

Prin urmare, reducerea la tăcere a dlui Navalnîi s-ar putea dovedi mult mai problematică pentru dl Putin, care ar putea ajunge să regrete investițiile sale exorbitante în desfătările îndoielnice ale bârlogului său prezidențial.

Articol de Con Coughlin

Traducere RADOR