Putin: Fraudele la vot - prea puţine, pentru a fi semnificative
- Simona Mătieș
- 8 martie 2012, 08:32
Premierul rus, noul preşedinte ales, Vladimir Putin, a declarat, azi, că, probabil, au avut loc fraude electorale, duminică, dar ele nu au fost semnificative numeric, ci doar de ordinul a 0,01% dintre voturi, relatează Ria Novosti.
"E posibil să fi existat fraude, dar acestea se referă la o sutime dintr-un punct procentual. Nu mai mult decât atât", a spus el. Întrebat cum comentează afirmaţiile organizaţiei Liga Votanţilor, care refuză să recunoască rezultatele alegerilor, Putin a răspuns: "Liga Alegătorilor a refuzat să le recunoască înainte de a afla rezultatele. Deci ce e nou în treaba asta?".
Activiştii susţin că Putin ar fi obţinut doar 53% dintre voturile exprimate, iar Comisia Electorală Centrală a anunţat că premierul a obţinut 63,6% dintre voturi. Întrebat dacă victoria sa nu a fost cumva rezultatul unor fraude electorale masive, în principal din cauza votării multiple, Putin a răspuns: "Nu poţi transporta cu autobuzul 45 de milioane de oameni. Există lucruri care sunt evidente, totuşi". În acea practică denumită "carusel", alegătorii sunt transportaţi cu autobuzele de la o secţie de vot la alta, pentru a vota pentru un anumit candidat.