PSD sau Politica lui nitam-nisam | România lui Cristoiu

PSD sau Politica lui nitam-nisam | România lui Cristoiu

Miercuri seara, la România9 de pe TVR, unde participam ca invitat al lui Ionuț Cristache alături de Mircea Dinescu, Marius Pieleanu și Bogdan Ficeac, s-a pus în discuție intenția Guvernului Mihai Tudose de a introduce de la 1 septembrie 2017 ceea ce știrea dată pe post numea TVA Split.

Proprietari de firme, doi dintre cei prezenți – Mircea Dinescu și Marius Pieleanu – luînd cunoștință de știre, și-au dus mîinile la cap. Nu pricepeau din decizia Guvernul cum se va splita în realitate TVAul. Se înțelege că eu, care n-am firmă, și care nici ca persoană fizică nu mă descurc în fața complicatelor trebi numite plătirile de impozite și taxe (mă ajută o contabilă să-mi îndeplinesc aceste îndatoriri cetățenești), am avut în fața știrii descumpănirea încercată în anul I de Facultate de Filozofie cînd D. D. Roșca ne vorbea despre deosebirea dintre Ființa în Sine și Ființa pentru Sine în filozofia lui Hegel.

Contactat telefonic, Radu Soviani a făcut țăndări noua fantezie a Guvernului, demonstrîndu- i nu numai inaplicabilitatea, dar și nota de nouă hăituire a oamenilor cinstiți. Cînd Radu Soviani, patetic ca de obicei cînd e vorba despre o măsură economică cu cîntec, a închis telefonul, invitat să-mi spun părerea despre TVA splitat, am zis ceva care va fi uimit pe unii telespectatori, fie și pentru că n-am dus pînă la capăt explicația.

Am zis că Radu Soviani aduce un elogiu nemeritat PSD acuzînd dincolo de noua inițiativă tîlcuri politice ascunse, cum ar fi de exemplu, hăituirea investitorilor cinstiți. De fapt, noua măsură nu ascunde nimic.

Nici corect, nici incorect. Pentru că ea a fost luată sub semnul Politicii lui nitam-nisam. Am ținut să reamintesc o mai veche constatare a mea privind Guvernarea PSD de la instalarea primului Guvern – Sorin Grindeanu – și pînă azi: Tot ceea ce a făcut PSD de sub conducerea lui Liviu Dragnea stă sub semnul Politicii lui nitam - nisam. Ce se înțelege prin Politica lui nitam- nisam?

Așa cum am mai scris cînd a fost vorba de decizia de răsturnare a propriului Guvern de către PSD, Politica lui nitam-nisam constă esențial în luarea unor decizii peste noapte, fără o pregătire prealabilă a opiniei publice, fără o cumpănire atentă și înțeleaptă a efectelor colaterale ale deciziei respective și mai ales fără a lua în calcul reacția diferiților actori ai scenei noastre publice:

De la Comisia Europeană pînă la Stradă.

Nitam-nisam, s-a dat Ordonanța 13.

Nitam-nisam, Ordonanța 13 a fost abrogată.

Nitam-nisam, s-a retras sprijinul politic pentru Guvernul Sorin Grindeanu.

Nitam – nisam, PSD angajează negocieri cu UDMR privind obținerea de către minoritatea maghiară a unor drepturi refuzate de toate guvernele postdecembriste.

Nitam- nisam, negocierile sunt întrerupte.

Nitam-nisam, Guvernul a fost dat jos printr-o autoMoțiune de cenzură.

Nitam-nisam, locul lui Sorin Grindeanu a fost luat de Mihai Tudose.

Nitam-nisam, PSD lansează un nou Program de Guvernare.

Se întîmpla asta pe 29 iunie 2017. Prin noul Program, supus votului în Parlament și publicat în Monitorul oficial ca document juridic obligatoriu de îndeplinit, o seamă de puncte din Programul de guvernare anterior – concretizat doar pe o perioadă de şase luni – dispăreau nitam- nisam și erau înlocuite cu altele, lansate tot nitam-nisam.

De la investirea noului Guvern au trecut doar trei săptămîni. În aceste trei săptămîni n-a mai rămas în picioare nici una dintre mărețele măsuri asumate de PSD prin Programul de Guvernare. Nitam-nisam, s-a renunțat la Impozitul pe cifra de afaceri, Taxa de solidaritate, Impozitul pe venitul global, salariul minim de 2000 de lei.

Măsurile fuseseră trecute în Programul de Guvernare fără o minimă pregătire a opiniei publice și mai ales fără o minimă pregătire de contracarare a riscurilor ivite din reacțiile adversarilor.

Măsurile au fost abandonate tot fără o minimă pregătire a opiniei publice. În unele cazuri dibuim reacția Comisiei Europene, în altele teama de reacția Străzii. Putem lua în calcul și reacția mediului de afaceri. De ce s-a renunțat nitam- nisam la măsurile din Programul de Guvernare?

Pentru că aceste măsuri fuseseră lansate nitam-nisam, fără o minimă luare în calcul a reacțiilor adverse și mai ales fără o minimă strategie de susținere a acestora.

Orice document despre Casa Albă îți destăinuie infinita grijă cu care Președintele lansează un Proiect. Consultanți economici, politici, consultanți de imagine sunt convocați să contribuie la elaborarea unei strategii de lansare și susținere.

Evident, asta după ce sondaje de opinie discrete, testări ale mediului de afaceri, consultări ale diferitelor instituții de pipăire a stării de spirit au arătat că măsura ar aduce președintelui mai multe avantaje decît dezavantaje din punct de vedere electoral. O dată adoptată măsura, ea e susținută pînă-n pînzele albe, în ciuda campaniei de presă, în ciuda protestelor de stradă, în ciuda grevelor.

Susținerea asta își are temeiul în pregătirea minuțioasă a strategiei de adoptare a măsurii. Puține sunt faptele care surprind pe autorii măsurii astfel încît ei să improvizeze. Imensa majoritate a reacțiilor dușmănoase au fost prevăzute și evident au fost prevăzute și acțiunile de contracarare.

Putem vorbi în cazul unei măsuri, a unei singure măsuri anunțate de PSD după parvenirea la Guvernare de o strategie de promovare atent stabilite înainte de anunțarea măsurii? Toate măsurile anunțate de PSD stau sub semnul lui nitam- nisam. Măsura privind Splitarea TVA stă și ea sub semnul acestui nărav nenorocit, semn al unei neputințe stupefiante de a administra țara.

Pe 30 iunie 2017 a avut loc la București conferința „Finanţări pentru IMM-uri şi întreprinderi sociale prin programele operaţionale”, organizată de Consiliul Naţional al IMM-urilor în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi cu sprijinul BCR. O sindrofie oarecare, de rutină, cum se organizează cu sutele în România dezbaterilor urmate de bufet asortat.

La conferință a fost invitat să participe și să ia cuvîntul și Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. Un moment și el de rutină, fără nimic deosebit, cum sunt toate luările de cuvînt ale demnitarilor invitați la sindrofiile inutile care sunt simpozioanele, mesele rotunde, dezbaterile.

Și deodată, nitam-nisam, ministrul anunță pe cei prezenți de luarea unei măsuri de la 1 septembrie 2017: „Dorința este ca de la 1 septembrie 2017 să se creeze un cont separat, split VAT. Și veți avea un cont unde veţi lucra cu TVA atunci cînd tranzacționați sau faceți plăți, dar din acel cont nu veți putea să retrageți bani. Aceia vor fi banii blocați pentru transferul de TVA căre furnizori sau către stat”.

Toți cei care au comentat noua măsură au atras atenția asupra uriașelor dificultăți de implementare a acestei măsuri, dar și asupra efectelor colaterale grave în planul încurajării investitorilor cinstiți.

S-au luat în calcul aceste reacții cînd s-a lansat noua măsură?

Evident că nu.

Ea stă sub semnul Politicii lui nitam- nisam.

De aceea, nu-i exclus să renunțe și la ea.

Tot nitam-nisam.

Ne puteți urmări și pe Google News