PSD Gorj: Victor Ponta pentru noi, este Tătărăscu doi. PLUS: Cum vorbi premierul oltenește

PSD Gorj: Victor Ponta pentru noi, este Tătărăscu doi. PLUS: Cum vorbi premierul oltenește

De la Micul Titulescu, Victor Ponta evoluează, în ochii colegilor săi de partid, către Micul Tătărăscu.

Liderii PSD Gorj, care şi-au lansat, candidaturile în prezenţa premierului Victor Ponta, s-au declarat încântaţi de faptul că judeţul Gorj a dat României un al doilea premier, după Gheorghe Tătărăscu, relatează mediafax.ro.

Comparația îi aparține președintelui CJ, Ion Călinoiu. "Există similitudini între ceea ce se întâmplă în România de atunci şi ce este acum", a declarat acesta."În primul mandat al premierului Tătărăscu ţara se regăsea la capătul unei crize mondiale. În câţiva ani avea să cunoască o importantă redresare economică. Acum România este într-o relativă asemănare cu perioada de atunci cu deosebirea că în Europa criza încă se manifestă. La a doua instalare, Gheorghe Tătărăscu găsea ţara într-o adâncită izolare internaţională. Nu ne este mai bine nici azi". Călinoiu și-a încheiat periplul prin istorie cu o iscusită volută care l-a adus în timpul prezent. "Şi atunci, şi acum în fruntea Executivului a fost instalat un gorjean. Vă dorim cu toţii domnule Victor Ponta să readuceţi România acolo unde îi este locul, între marile puteri ale Europei", i-a declarat președintele CJ premierului și șefului său pe linie de partid. În entuziasmul său, Călinoiu a zbârcit-o cu comparația, pentru că Victor Ponta nu este gorjean. fiind de fapt născut și crescut în București. Ponta vorbește în "dialect" În replică, Victor Ponta a spus că fostul premier Gheorghe Tătărăscu era liberal, în timp ce el este un social-democrat care îşi doreşte să ajute România să aibă un preşedinte liberal. De asemenea, Ponta a precizat că este "un fiu adoptat al Gorjului", dar va face eforturi " să dovedească că este la fel de bun ca un fiu natural".Pentru a demonstra că s-a naturalizat în județ, el a dat-o pe oltenește, chiar dacă numai preț de două fraze: "O făcurăm şi pe asta, nu? Dădurăm jos Guvernul şi luarăm Guvernul domnului Băsescu. Avem însă multe lucruri de făcut în continuare", a declarat premierul.  Liderul PSD este parlamentar de Gorj, dar nu este un nativ al acestui județ. Pentru a candida în Gorj, el și-a cumpărat în 2006 o casă din lemn cu două camere, în comuna Baia de Fier, făcându-şi ulterior buletin pe adresa respectivă, lucru care i-a permis să participe la alegerile generale şi să devină deputat de Gorj.

Ne puteți urmări și pe Google News