PSD CONSTANȚA rămâne ÎN TABĂRA LIVIU DRAGNEA. Îi iartă și pe puciști

PSD CONSTANȚA rămâne ÎN TABĂRA LIVIU DRAGNEA. Îi iartă și pe puciști

Membrii BPJ al PSD Constanța au decis, în unanimitate, să îl susțină pe Liviu Dragnea în fruntea partidului, cerând ca formațiunea politică, având aceeași conducere, să își ducă programul de guvernare până la capăt. Ședința BPJ s-a desfășurat în lipsa președintelui organizației județene a PSD Constanța, Felix Stroe, aflat la București.

Ședința BPJ a PSD Constanța a început în jurul orei 17,00, fiind condusă de președintele executiv Decebal Făgădău, liderul județean Felix Stroe fiind la București unde, cel mai probbail, a fost convocat de Liviu Dragnea. Surse social democrate spun că membrii BPJ au vorbit prin telefon cu Felix Stroe, stabilind împreună că, mesajul organizației județene a PSD Constanța la ședința CExN  de vineri, este de susținere a liderului Liviu Dragnea și de unitate în partid.

Primarii PSD, membri ai BPJ Constanța, au fost cei care au cerut continuarea programului de guvernare al partidului fiind nevoie de stabilitate în partid. De aceea, BPJ al PSD Constanța consider că partidul trebuie să aibă aceeași echipă de conducere chiar dacă din ea fac parte și contestatarii care au semnat scrisoarea, precum și susținătorii acestora, care i-au cerut lui Liviu Dragnea să demisioneze.

Decizia PSD Constanța era previzibilă. Felix Stroe, care fusese în tabăra lui Mihai Tudose, doar ce se împăcase cu Liviu Dragnea și nu risca să îl mai trădeze a doua oară. În urmă cu trei săptămâni, Felix Stroe declara, în prezența femeilor din PSD :”avem şi un preşedinte lângă care trebuie să stăm uniţi, un preşedinte care a condus magistral campaniile din anul 2016 şi cu siguranţă va face la fel şi în anul 2019, preşedintele Liviu Dragnea”.  

Ne puteți urmări și pe Google News