Protestatarii #Rezist s-au întors din vacanță

Protestatarii #Rezist s-au întors din vacanță

În timp ce coaliția de guvernare PSD-ALDE își alegea noua echipă de miniștri, zeci de mii de persoane din principalele orașe ale țării au mărșăluit, sâmbătă seară, împotriva modificării legilor justiției și împotriva intenției majorității parlamentare de a schimba legislația penală.

În opinia acestora, „primele două luni din 2018 vor fi decisive pentru consolidarea democrației în România”. Protestatarii au scandat lozinci anti-PSD și mesaje precum „Vrem Justiţie nu corupţie” și „DNA să vină să vă ia”. Manifestanții au avut asupra lor pancarte, vuvuzele şi steaguri tricolore, dar şi elemente inedite, cum ar fi un bucium sau un steag dacic. În Capitală, manifestanții au cerut alegeri anticipate, au cântat imnul naţional şi melodii patriotice.

Incidente

Protestatarii au forțat în Piața Universității din București gardurile de protecție montate de autorități, moment în care un jandarm a fost filmat în timp ce lovea cu pumnii manifestanții. Jandarmeria a anunțat că l-a identificat pe jandarm și analizează „atitudinea” acestuia. „Există situaţii în care jandarmii din prima linie, aflaţi de multe ore în dispozitiv, în picioare, în condiţii meteorologice deosebite, pot fi supuşi unei presiuni extrem de mari, presiune ce poate genera şi astfel de comportamente”, a explicat Jandarmeria.

Tot în Capitală au avut loc, în Pasajul Universității, îmbrânceli între protestatari și jandarmi, iar asupra unor manifestanți au fost găsite un pistol de jucărie, o bâtă și un lanț.