Protest la New York împotriva moscheii de la World Trade Center
- Adam Popescu
- 23 august 2010, 16:53
Sute de oameni au participat ieri la două proteste în oraşul New York. În timp ce unii susţin proiectul de a construi o moschee în apropierea locului unde s-au prăbuşit turnurile gemene ale World Trade Center la 11 septembrie, ceilalţi se opun, relatează BBC.
Grupul care se opune a strigat „Nu moscheii” („No mosque, no way”), iar susţinătorii au scandat „Spuneţi nu fricilor rasiste”.
Dezvoltatorii vor să transforme o clădire veche într-o moschee ce ar urma să aibă şi un centru musulman.
Oponenţii proiectului vor ca moscheea să fie mutată mai departe de locul unde au murit peste 2.700 de oameni în urma atentatelor de la 11 septembrie 2001.
„Ar trebui să o pună în Orientul Mijlociu”, a declarat pentru Associated Press Steve Ayling din Brooklyn, în vârstă de 40 de ani, de profesie instalator. „Oamenii care sunt în spatele moscheii sunt aceiaşi care au atacat turnurile gemene”, a mai spus el.
În schimb, doctorul Ali Akram din acelaşi cartier, în vârstă de 39 de ani, a declarat că în atentate au murit numeroşi musulmani care se aflau în cele două clădiri.
„În America îi învaţă pe copii libertatea religioasă, dar ei nu practică ceea ce predică”, a spus el.
Planul dezvoltatorilor de a construi o moschee în apropiere de fostul World Trade Center a fost atacat de politicienii republicani. În schimb, Barack Obama a declarat că dreptul dezvoltatorilor de a construi acolo un lăcaş de cult musulman nu poate fi îngrădit, ceea ce i-a atras numeroase critici.