Protest în tăcere la Moscova. Polițiștii au arestat participanții

Protest în tăcere la Moscova. Polițiștii au arestat participanții

Poliția a dispersat circa 100 de persoane, azi-dimineață, după ce acestea au petrecut noaptea pe străzile din Moscova, într-un ”protest în tăcere” față de întoarcerea lui Vladimir Putin la președinție.

Protestatarii s-au adunat lângă un monument al eroilor din războiului ruso-turc, din 1877-1878, în apropierea stației de metoru Kitai-Gorod, răspunzând unui apel din partea activistului opoziției Alexei Navalnâi, care a fost arestat azi-dimineață.

Un cordon de polițiști i-a înconjurat pe cei adunați în piață, i-a presat și i-a împins spre intrarea la metrou. Câteva persoane au fost arestate, în timp ce altele au reușit să scape. Anterior, polițiștii s-au abținut de la orice acțiune, rezumându-se la a privi protestatarii, care nu aveau nicio pancartă, niciun simbol de protest, nicio revendicare, ci doar stăteau, în tăcere, lângă monument.

Au petrecut noaptea în saci de dormit sau pe cartoane. Dimineață, unii au început să joace fotabl sau badminton în piață.

Parlamentul rus a aprobat, ieri, candidatura lui Dmitri Medvedev la funcția de premier, după ce președintele Putin a fost învestit în funcție.

Poliția a arestat circa 400 de protestatari la mitingurile de duminică și 300 de manifestanți la cele de ieri.

Ne puteți urmări și pe Google News