Protest al activiștilor ecologiști la un muzeu din Germania. Au murdărit cu piure de cartofi un tablou de Monet
- Iulia Moraru
- 24 octombrie 2022, 13:38
Grupul de activiști „Letzte Generation”, adică „Ultima generație” au turnat, duminică, piure de cartofi de un tablou realizat de Claude Monet.
După ce au murdărit tabloul, activiștii și-au lipit palmele de peretele de lângă opera de artă.
Activiștii au murdărit un tablou de Monet
Grupul de activiști au postat videoclipul pe Twitter. În aceasta se vede cum doi dintre ei au turnat piureul pe tabloul lui Monet, după care și-au lipit palmele de peretele de lângă opera de artă. La campanie au participat în total patru reprezentanți ai Letzte Generation.
Ulterior, unul dintre aceștia a strigat în muzeu: „Oamenii suferă de foame, oamenii îngheață, oamenii mor – suntem într-un dezastru climatic și tot de ceea ce îți este frică este supa de roșii sau piureul de cartofi, pe un tablou… Pictura aceasta nu contează, dacă suntem forțați să luptăm pentru a trăi”.
#Kartoffelbrei auf #Monet: Was ist mehr wert #FürAlle – Kunst oder Leben?
Monet liebte die Natur und hielt ihre fragile Schönheit in seinen Werken fest.
Warum haben viele mehr Angst davor, dass eines dieser Abbilder Schaden nimmt, als vor der Zerstörung unserer Welt selbst? pic.twitter.com/0Rh1ZS6yjk
— Letzte Generation (@AufstandLastGen) October 23, 2022
Tabloul „Căpițe de fân” al impresionistului francez Claude Monet, este expus la Muzeul Barberini din Potsdam. Pictura face parte din colecția multimiliardarului Hasso Plattner, care a cumpărat pânza la o licitație în 2019, pentru 110,7 milioane de euro, potrivit româniatv.net.
Informația a fost confirmată și de secretarul de presă al muzeului Barberini, Carolyn Strantz. Tabloul era protejat de un geam, a precizat muzeul, menţionând că pictura nu a suferit nicio daună. Cei doi activişti au fost arestaţi şi vor face obiectul unei anchete
Activiști ecologiști au protestat în marile orașe
La jumătatea acestei luni, un alt grup de activiști ecologiști din mişcarea Just Stop Oil au stropit cu supă de roșii una dintre capodoperele pictorului Vincent Van Gogh, „Floarea soarelui”, expusă la National Gallery din Londra. Celebrul tablou a fost pictat în 1888, iar valoarea lui a fost estimată la peste 84 de milioane de dolari.
Potrivit reprezentanților muzeului, a fost avariată foarte puțin doar rama tabloului.