Proprietarii pot rămâne fără case, dacă le dau în chirie. Capcana de care trebuie să se ferească

Proprietarii pot rămâne fără case, dacă le dau în chirie. Capcana de care trebuie să se fereascăÎntreținere. Sursa foto: Arhiva EVZ

Responsabilitatea de întreținerea și plata acesteia îi revine proprietarului, chiar dacă acesta are imobilul închiriat. Ba mai mult, asociația de proprietari poate acționa în judecată pe cel care deține imobilul la 60 de zile de la neplata întreținerii.

Întreținerea la zi, altfel proprietarul plătește

În cazul în care aveți un imobil închiriat trebuie să verificați lunar dacă întreținerea a fost plătită. În caz contrar, riscați să fiți executați silit, chiar dacă este vina chiriașului. Practic, reglementările legale, atrag în primul rând răspunderea proprietarului, care poate apoi să se îndrepte împotriva chiriașului. Legea 196/2018 este cea care arată că plata întreținerii este responsabilitatea celui care deține imobilului. Și tot el este poate să recupereze datoriile de la chiriaș.

Întreținere

Sursa foto: Arhiva EVZ

Acest lucru trebuie prevăzut în condițiile stabilite prin contractul de închiriere /constituire /comodat. Culmea este că în lege se prevede și faptul că închirierea prin contract nu-l absolvă pe proprietar de plata întreținerii. Drept urmare, dacă această taxă nu este plătită, asociația „poate stabili un sistem propriu de penalități pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată”.

Penalități, dar cu limită

Totuși există o limită de „0,2% pentru fiecare zi de întârziere, iar penalitățile se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile”.

Administratorul este obligat să notifice în scris proprietarul cu privire la restanțele pe care le are. De asemenea, administrația poate acționa în instanță proprietarul care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție. Acest lucru se face la 90 de zile de la afișarea listei. De altfel, este bine de știut că asociația de proprietari are ipotecă legală asupra apartamentlor sau altor spațiu.

Așa este stabilit în baza cotelor de la întreținere, datorate. Drept urmare orice sumă pe care proprietarul o datorează poate fi executată silit de către asociație. Inclusiv în cazul furnizorilor de diferite servicii se aplică aceste reglemtări dacă proprietarul nu plătește facturile.