În ciuda crizei financiare, dezvoltatorii ţin cu dinţii de preţuri şi speră să-i atragă pe clienţi cu diferite produse oferite drept bonus.
Oricine poate deveni agent imobiliar peste noapte, fără specializare şi contract de încadrare. Trebuie doar să găsească „victima” potrivită, să o convingă să cumpere o casă de la o firmă anume şi se alege astfel cu 500 de euro, bani în mână. Aceasta este ultima „scorneală” la care au recurs dezvoltatorii şi marii deţinători de locuinţe noi pentru a-i ademeni pe clienţii nehotărâţi. Blocajul de pe piaţa imobiliară a dat frâu liber imaginaţiei comercianţilor de case, care au trecut de la bonusuri „banale” ca locul de parcare gratuit şi utilarea bucătăriilor la maşini-cadou, sisteme de aer condiţionat şi chiar plasme.
Specialiştii din domeniu spun că, pentru clienţi, cele mai bune oferte sunt scăderile de preţ, iar obiectele-cadou nu-i motivează neapărat să cumpere. Maşini şi plasme, la pachet
Primii trei cumpărători ai unei case în Măgurele primesc drept bonus un autoturism VW Polo, de la vânzătorul Casa Spania Residence. Dezvoltatorul complexului Maior Coravu Central Apartments le oferă clienţilor o plasmă de mari dimensiuni, în timp ce Sara Residence le face cadou o boxă.
Benevo, un „magazin” cu un portofoliu de peste 800 de apartamente în Capitală oferă agenţilor imobiliari ad-hoc 500 de euro dacă-şi conving un prieten să cumpere o locuinţă şi 200 de euro în cazul în care acesta o închiriază. „Este un sistem de lucru piramidal, care a dat rezultate şi în alte categorii de retail”, afirmă Daniela Iosif, PR Benevo. Promoţia este abia la început şi nu a atras mai mulţi clienţi până acum.
Agenţii imobiliari sunt sceptici în privinţa acestor promoţii. „La un discount în bani scade şi creditul pe care-l face clientul, ceea ce-l avantajează. Dacă în loc de reducere primeşte o maşină, nu îl interesează dacă n-are nevoie de ea”, explică Andrei Sârbu, managing partner Coldwell Banker.
Cornel Bălan, general manager la IBC Financell Projects, consideră că utile sunt parcările şi, uneori, mobilatul. „O bucătărie utilată e bună mai mult pentru cei care vor să achiziţioneze apartamentul ca să-l închirieze, dar nu neapărat pentru cei care vor să se mute acolo”, susţine Bălan.
În opinia lui Adrian Şişchin, de la Remax Romania, dezvoltatorii preferă să ofere produselecadou în locul unor preţuri mai mici, de teamă că lumea îi va privi cu suspiciune şi ar putea crede că au probleme financiare. „În acelaşi timp, speră ca, prin aceste metode să obţină la fel de mulţi bani cât îşi planificaseră iniţial, când preţurile erau mari”, spune acesta. COLECŢIA PRIMĂVARĂ-VARĂ Joi se deschide în Capitală un nou târg imobiliar
Noul val de promoţii din catalogul imobiliar primăvară-vară va fi lansat la următorul târg de case, care va avea loc săptămâna viitoare la Palatul Parlamentului din Capitală.
- În perioada 7 -10 mai, potenţialii cumpărători vor găsi la Târgul Naţional Imobiliar (TNI) reduceri de preţ de până la 15%, dar numai pentru cei care semnează contractele în perioada târgului, precum şi pachete de finanţare oferite direct de dezvoltator.
Organizatorii târgului spun că toate companiile au pregătit oferte speciale pentru acest eveniment. „În actualul context, 100% dintre vizitatori vânează superoferte”, e de părere Adrian Bercea, director general TNI. În condiţiile în care vânzările din ultima perioadă au fost foarte scăzute, majoritatea complexurilor prezente sunt deja cunoscute publicului larg, astfel că singura noutate vor fi modul în care aceste produse vor fi ambalate.
- Datele organizatorilor arată că preţurile vor fi între 600 şi 900 de euro/metrul pătrat, pentru vile şi între 1.000 şi 1.400 de euro/ mp pentru apartamente.