Promotie 2 in 1: numar dublu de absolventi la facultati

Promotie 2 in 1: numar dublu de absolventi la facultati

Introducerea cursurilor de trei ani, dupa model european, va arunca pe piata, in 2008, doua serii de absolventi

Studentii economisti, cei de la Litere, Limbi straine, dar si Chimie, Fizica, Matematica si Biologie, care vor termina patru ani de facultate in vara anului viitor, vor concura direct cu colegii lor care fac numai trei ani.

Procesul Bologna, care inseamna introducerea licentei de trei ani, implementat in fuga de  Ministerul Educatiei la cerintele Uniunii Europene, produce acum doua generatii de sacrificiu, care vor lupta pentru un loc de munca.

Concurenta pe profesorii coordonatori Prima lupta intre cei care termina in 2008 trei ani, respectiv patru ani de licenta, se da chiar pe bancile facultatii pentru profesorii care au un numar dublu de lucrari de diploma de coordonat.

Urmeaza concurenta de pe piata muncii, pe aceleasi joburi, insuficiente pentru doua generatii de absolventi. Acelasi lucru se va intampla si cu studentii facultatilor tehnice, care termina patru, respectiv, cinci ani de licenta in vara anului 2009.

Tinerii care au fost admisi la facultate in anul universitar 2005-2006 reprezinta prima "generatie Bologna". Ei au "incercat" pentru intaia oara acest nou sistem de invatamant. Promotiile duble de la facultatile care nu apartin domeniului tehnic termina scoala in 2008, iar cei de la tehnice in 2009.

Daca, in cazul celor din urma, angajatorii abia asteapta doua serii de ingineri si IT-isti, studentii de la Stiinte economice, Psihologie, Sociologie si chiar Litere se gandesc la faptul  ca le va fi mult mai greu sa-si gaseasca un job.

"Materia este mai ingramadita, era mai bine cu patru ani de facultate. Desi termin Managementul organizatiilor, nu cred ca o sa-mi gasesc de munca", spune Alina, studenta in anul II la Facultatea de Psihologie si Asistenta Sociala din cadrul Universitatii Bucuresti.

Batalia dintre ani

"Observ la colegii mei de anul II ca sunt oarecum bulversati de faptul ca nici n-au inceput bine facultatea si deja trebuie sa-si aleaga tema de licenta. Nu au avut timp sa profite din plin de viata de student", este de parere Alexandra, studenta in anul III la Academia de Studii Economice (ASE) din Bucuresti, care termina facultatea in 2008. Tanara este de parere ca acei patru ani de facultate vor fi in avantajul ei.

"Din punctul de vedere al locurilor de munca, mi se pare totusi ca problema este mult mai mare. In acelasi timp, avand in spate patru ani de facultate, plus voluntariat, summer joburi si alte activitati extracuriculare, cred ca noi, cei din sistemul vechi, avem si o experienta mult mai mare". Colega ei Elena, care face parte din "promotia Bologna", abia a inceput anul II la ASE.

Ea spune ca, daca este suficient de ambitioasa, va reusi sa-si termine lucrarea de diploma la timp si isi va gasi un loc de munca in domeniu. Desi atunci cand a dat admitere la ASE isi dorea o cariera in diplomatie, acum Elena asteapta sa fie sunata pentru un post de operator calculator la o firma care are contracte internationale.

"Am fost si la discutii cu recrutorii pentru un post de operator interviu, de exemplu, si nu mi-a placut", spune studenta in anul II. Pe de alta parte, jobul pe care il are acum o va ajuta sa aplice pentru un loc de munca unde i se cere experienta. Asta si din cauza ca nu are unde sa faca practica de specialitate. "Avem de realizat 90 de ore intr-o firma internationala, dar companiile nu prea vor sa ne primeasca", adauga Elena.

O situatie inevitabila Mircea Miclea, fostul ministru al educatiei, care a introdus sistemul Bologna in universitati, crede ca este o situatie ce nu putea fi evitata. "Inevitabil apareau doua serii simultan. Nu este pericol pentru piata muncii pentru ca angajatorii vor avea de ales. Pentru studenti va fi dificil", spune Miclea.

Rectorul ASE, Ion Rosca, recunoaste ca sunt deja probleme cu profesorii coordonatori de lucrari de diploma. "Ajungem la unele facultati la 40 de lucrari de profesor", declara Rosca. El  crede ca "patronul nu va fi tentat sa angajeze tineri cu trei ani de facultate".

Si la Ploiesti, la Universitatea Petrol-Gaze, lupta se va da intre cei care termina Management si Contabilitate, dupa cum spune rectorul Vlad Ulmanu. "Avem specializari unde absolventii sunt insuficienti, cum sunt Ingineria petrol-gaze sau Stiinta Sistemelor IT. Dar avem si Management sau Contabilitate, unde oferta de studenti este mai mare decat cererea de pe piata", afirma rectorul.

Sistemul Bologna O parte a reformei Bologna o reprezinta trecerea la noul sistem pe trei cicluri. Astfel, licenta inseamna cel putin 180 de credite (trei ani), masteratul cel putin 60 de credite (un an), iar doctoratul, trei-patru ani. Accesul intr-un ciclu superior este posibil doar dupa absolvirea ciclului inferior. Probleme Diplomele intarzie Desi sistemul Bologna a fost introdus in toamna anului 2005, nici universitatile si nici Ministerul Educatiei nu s-au grabit sa lamureasca situatia tinerilor care termina trei ani de licenta sau a diplomelor pe care le vor primi acestia.

"Pe diplomele absolventilor va aparea un anumit titlu, dar si calificarile, competentele pe care le are absolventul", precizeaza Sorin Zaharia, presedintele Agentiei Nationale pentru Calificarile din Inva-tamantul Superior si Parteneriatul cu Mediul Economic si Social (ACPART).

Doar ca, pana acum, numai o parte din universitati a trimis la ACPART calificarile specifice specializarilor pe care le termina studentii. Incepand cu luna aprilie a acestui an, angajatorii vor putea gasi pe site-ul www.acpart.ro toate tipurile de licenta care se vor face dupa procesul Bologna.

Consecinte Salarii mai mici, posturi mai putine Managerii de resurse umane cred ca firmele isi vor putea selecta mai bine angajatii Companiile vor castiga de pe urma celor doua promotii care vor termina facultatea simultan in vara anului 2008. Locurile de munca pentru incepatori ar putea fi platite mai putin, iar patronii isi vor alege angajatii dintr-un numar aproape dublu de absolventi.

"Este foarte posibil ca oferta salariala pentru entry level sa fie mai scazuta decat in anii trecuti, pentru ca plaja din care companiile vor putea sa aleaga va fi mult mai mare", spune Andreea Lupan, general manager al Barnett McCall General Recruitment SRL.

Din punctul de vedere al celor care recruteaza, avantajati vor fi studentii care au lucrat in timpul facultatii si care muncesc intr-o companie cand termina.

Avantaje pentru IT-isti si ingineri Tinerii care s-au orientat catre IT, inginerie isi vor gasi mai usor un job.  "Sunt domenii in care absorbtia de forta de munca este si va fi in urmatorii ani mai mare: domeniul bancar, domeniul IT&C, inginerie, retail sunt cateva exemple in acest sens", precizeaza Madalina Didea, managing partner la HART Human Resource Consulting.

O alta tendinta pentru cei care vor termina facultatea in 2008 poate fi imigratia. "Probabil vor fi mai multi tineri care vor pleca in afara, sub motivul ca in tara nu-si pot gasi ceva rezonabil, dar se vor intoarce dupa ce apele se vor fi linistit", adauga Andreea Lupan.

Pe de alta parte, reprezentantii agentiilor de recrutare sunt de parere ca aceia care termina pe sistemul Bo-logna, cu trei ani de facultate, nu au de ce sa-si faca griji. "Cred ca angajatorii isi doresc absolventi care sa inteleaga mai bine realitatile organizationale si care sa fie realisti in ceea ce priveste aplicabilitatea cunostintelor lor teoretice", completeaza Madalina Didea.

In acelasi timp, nici pentru cei care se gandesc la un masterat lucrurile nu sunt foarte optimiste din cauza ca, pana acum, ciclul II de studii nu a contat foarte mult. "Important este potentialul tanarului absolvent, mai mult decat diploma de masterat", concluzioneaza Andreea Lupan.

Ne puteți urmări și pe Google News