PROFIL DE TERORIST. Cine este noul lider al-Qaida

PROFIL DE TERORIST. Cine este noul lider al-Qaida

Ayman al-Zawahiri, de profesie chirurg și unul dintre fondatorii grupării Jihadul Islamic Egiptean, i-a succedat lui Osama Bin Laden la șefia reţelei teroriste al-Qaida. Considerat „mâna dreaptă” a lui Osama, ideologul șef al rețelei teroriste și „creierul” atacurilor din 11 septembrie, al-Zawahiri a devenit, după moartea lui Bin Laden, cel mai căutat terorist din lume. SUA puseseră aceeaşi recompensă pe capul celor doi terorişti: 25 de milioane de dolari, relatează BBC.

Născut in Cairo, pe 19 iunie 1951, Ayman al-Zawahiri provine dintr-o familie de doctori și academicieni. Bunicul său, Rabia al-Zawahiri, a fost marele imam al moscheii Al-Azhar, una dintre cele mai respectate instituții religioase sunnite din lumea islamică. A fost arestat la vârsta de 15 ani pentru că era membru al Frăției Musulmane, organizație interzisă în timpul regimului preşedintelui Nasser. Torturat după gratii După moartea președintelui Anwar Sadat, a fost din nou arestat și inchis, însă nu pentru implicare în asasinarea şefului. Potrivit unor deţinuţi, al-Zawahiri a fost torturat și bătut de autorități, experiență care l-ar fi transformat într-un extremist violent și fanatic, notează BBC.

După ce a preluat conducerea Jihadului Islamic Egiptean, organizația a fost implicată în atacuri asupra ministerelor egiptene, cu scopul de a stabili un stat islamic în Egipt. Apel la unitate În ultimii ani, al-Zawahiri a dobândit notorietate mediatică datorată aparițiilor sale în numeroase înregistrări audio şi video (16 doar în 2007), destinate recrutării de noi adepți. Mesajul standard transmis de liderul terorist îi incită pe musulmani să se unească în jurul al-Qaida pentru a lansa jihadul global. Al-Zawahiri a declarat că scopul său pe termen scurt este să atace interesele Statelor Unite, ale Israelului și ale aliaților occidentali, iar, pe termen lung, dorește căderea regimurilor din Egipt și Arabia Saudită și folosirea Irakului, Afganistanului și Somaliei ca zone de antrenament pentru militanții islamiști.

AymanAl-Zawahiri a fost văzut ultima dată în Afganistan, în orașul estic Khost, la numai o lună dupa atentatele teroriste din Statele Unite. De atunci este mereu pe fugă, iar serviciile americane cred că se ascunde in regiunea muntoasa de la granița afgano-pakistaneză cu sprijinul triburilor locale.

Ne puteți urmări și pe Google News