Un celebru produs, retras de pe rafturile magazinelor. Riscurile sunt mari

Un celebru produs, retras de pe rafturile magazinelor. Riscurile sunt mari Magazin. Sursa foto: Arhiva EVZ

Un produs, retras de pe rafturile magazinelor. Agenția alimentară a Danemarcei a rechemat din magazine ramenul instant sud-coreean pentru că era prea iute și pentru că ar putea provoca „otrăvire acută”.

Un celebru produs, retras din magazine

În trei sortimente de tăiței Samyang Foods s-au descoperit niveluri periculoase de capsaicină, componenta activă a ardeiului iute, a anunțat marți Administrația Daneză de Medicină Veterinară și Alimentară. Aceste produse din linia de ramen instant Samyang – Buldak 3x Spicy & Hot Chicken, 2x Spicy & Hot Chicken și Hot Chicken Stew – au fost retrase de la vânzare în Danemarca. Acești tăiței sud-coreeni se găsesc și în magazinele din România.

tăiței

Tăiței. Sursa: Twitter

Ar putea provoca otrăvire acută

Nivelul dintr-un singur pachet de tăiței a fost „atât de mare, încât prezintă riscul ca persoana care îi consumă să dezvolte otrăvire acută”, a spus autoritatea daneză.„Dacă aveți produsele, ar trebui să le aruncați sau să le returnați la magazinul de unde au fost achiziționate”, se mai spune în comunicat.

Autoritatea daneză i-a sfătuit pe părinți să contacteze Poison Line, dacă micuții au consumat teiței și dacă prezintă „simptome acute”.

Ne puteți urmări și pe Google News
Samyang Food

Sursa foto Samyang Food

Ce spun cei de la Samyang Foods

Produsele Samyang sunt extrem de populare în străinătate, profitul operațional al companiei atingând un record de peste 110 milioane de dolari în 2023.

Samyang Foods a spus că este prima dată când produsele companiei au fost rechemate deoarece au fost considerate prea iuți și că se va interesa mai mult despre reglementările locale de pe piețele de export. „În prezent, produsele sunt exportate în întreaga lume, dar este prima dată când sunt rechemate din acest motiv”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei. Cu toate astea, multe persoane care au mâncat produsele lor s-au simțit rău și au avut nevoie de ajutorul medicilor. Specialiștii recomandă oamenilor să nu mănânce mâncare iute în exces., potrivit The Guardian.