"Procurorul Vrăjitoarelor" știa că e monitorizat de DNA. Dar, în loc să nu ia mită, și-a luat măsuri să nu fie prins. Oana Zăvoranu nu comentează
- Cristian Şt. Vasilcoiu
- 2 februarie 2012, 17:42
Cu toate că știa că este monitorizat de DNA, procurorul Max Bălășescu nu a renunțat la a lua mită, ci și-a luat măsuri astfel încât să nu fie prins. Acum se află în arest. Cel care l-a "turnat" pe magistrat la DNA este cămătarul de la care se "aprovizionau", cu bani, vrăjitoarele și complicii lor. Unul dintre intermediari este finul procurorului, iar celălalt un apropiat al Clanului Cămătarilor.
Concluzia reiese din Încheierea Curții de Apel București, prin care magistratul Maximilian Bălășescu a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. "Sub acest aspect, ENE CRISTIAN MARIAN a motivat că BĂLĂŞESCU MAXIMILIAN ION ştie că ar fi monitorizat de către Direcţia Naţională Anticorupţie şi că realizarea în siguranţă a unei întâlniri între el şi denunţătorul D.S. trebuia să aibă loc în maximum 30 minute, pentru că, într-un asemenea timp scurt, organele judiciare nu au posibilitatea de a se organiza şi de a se deplasa în teren. Pentru că denunţătorul D.S. nu a ajuns la restaurantul unde îl aştepta ENE CRISTIAN MARIAN în acel timp de 30 minute, acesta din urmă a susţinut că procurorul BĂLĂŞESCU MAXIMILIAN ION nu mai este de acord să dea curs întrevederii pe care o stabilise cu denunţătorul, din considerentele anterior menţionate referitoare la asigurarea protecţiei sale", motivează judecătorii. Intermediarul Cristian Ene este finul procurorului Max Bălășescu. Ene i-a mai spus denunțătorului că magistratul se teme de organizarea unui flagrant, astfel că l-a delegat pe el să ia cei 300.000 de euro. Ei au mai stabilit și "parole" pe care să le folosească telefonic. Celălalt intermediar, Marian Simirianu, "delegat" de denunțător să găsească "o intrare" la procurorul Bălășescu, este recidivist și apropiat al Clanului Cămătarilor. Procurorul Max Bălășescu a susținut în fața instanței că ar fi vorba despre o răzbunare din partea denunțătorului, pe care îl cerceta, dar care este și un apropiat al vrăjitoarelor Vanessa și Melissa, pe care el le-a anchetat și reținut. De fapt, denunțătorul era cercetat în același dosar cu vrăjitoarele, ba chiar era un apropiat al acestora. Iar șpaga era menită tocmai pentru ca denunțătorul să fie scos basma curată, iar sechestrul de pe bunurile sale să fie ridicat, în condițiile în care vrăjitoarele fuseseră, în schimb, reținute. Denunțătorul și procurorul Max Bălășescu s-au întâlnit în biroul acestuia din urmă, discuția fiind monitorizată ambiental de către serviciile de informații. Cu această ocazie, procurorul i-a spus celui care urma să plătească 300.000 de euro cum urmau să se deruleze cercetările în dosarul său: „Deci, eu pe cincisprezece fac rechizitoriu’. În momentu’ în care am făcut rechizitoriu’, prin rechizitoriu se dispune disjungerea… Pe data de şaisprezece, din punctu’ meu de vedere, pentru că pot să ţi-l mai ţin o zi, două, până când se face disjungerea şi cu toate actele, o să faci tu şi cu doamna E.… faceţi plângere împotriva ă… sechestrelor… sechestrului… eu vă comunic că ă… sechestru’ este ridicat, după care ă… mai stăm o săptămână, două, trei, vedem cum, şi vă dau soluţia de… de scoatere…”. Magistratul Bălășescu știa că mita este de 50.000 de euro și a rămas surprins atunci când a aflat de la denunțător că el și finul său se înțeleseseră pentru 300.000 de euro. Atunci când denunțătorul i-a făcut reproșuri lui Ene, asupra sumei, acesta a răspuns că procurorul Bălășescu "nu știe ce vorbește" și că "trebuie să mănânce fiecare câte puțin", făcând referire la intermediari dar și șefi ai magistratului. Ulterior, denunțătorul i-a dat lui Ene 80.000 de euro și 90.000 de lei, în mașină, în zona Floreasca, finul procurorului fiind prins în flagrant, de anchetatori, cu banii marcați asupra sa. Celălalt intermediar, Marian Simirianu, a recunosut totul, în fața procurorilor DNA. Judecătorii Curții de Apel București au decis ca atât procurorul Bălășescu, cât și finul său, Cristian Ene și celălalt intermediar, Marian Simirianu, să fie arestați preventiv, pentru 29 de zile. Cei trei au declarat recurs, care va fi judecat de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Denuțătorul procurorului Max Bălășescu - Sebastian Dobrescu, zis Ologu' - este, de fapt, sursa numărul 1, de la care cămătarii care i-au luat casa Oanei Zăvoranu se "aprovizionau" cu bani pe care îi dădeau, apoi, cu împrumut. Dobrescu a fost inițial "săltat" odată cu vrăjitoarele și complicii lor, fiind lăsat, ulterior, să plece acasă. Contactată de EVZ, Oana Zăvoranu a răspuns prin SMS că nu vrea să vorbească pe acest subiect.