12 procurori și anchetatori bulgari vor să lucreze cu Kovesi, anunță presa din Bulgaria.  Doisprezece magistrați au declarat că vor participa la procedura de selectare a procurorilor europeni delegați. Aceștia vor lucra împreună cu Laura Kovesi în cazurile care implică interese financiare afectate ale UE, topirea și utilizarea abuzivă a fondurilor UE.

Doar 10 dintre ei vor fi însă selectați, iar termenul limită pentru depunerea cererilor expiră astăzi.

Candidații sunt atât din Sofia, cât și din alte parchete din țară – Plovdiv și Slivnița. Curios este că între eu există în mare parte procurori, precum și mai mulți anchetatori, dar niciun judecător.

Nume controversate printre procurorii din Bulgaria

Printre candidați se numără și Boiko Atanasov, anchetatorul pentru care protestatarii împotriva nominalizării procurorului general Ivan Gheșev au strâns semnături și l-au propus ca adversar al acestuia. Cu toate acestea, procedura permite doar CSM și ministrului justiției să facă nominalizări pentru postul de procuror general, astfel încât Atanasov nu a fost nominalizat oficial.

Procedura de selectare a procurorilor europeni delegați a fost deschisă oficial în urmă cu o lună, iar procuratura a ales și o comisie formată din trei persoane – Plamen Naidenov, Svetlana Boșnakova și Ognian Damianov, care vor evalua ce candidați îndeplinesc cerințele pentru a fi admiși la audieri. Condițiile obligatorii sunt ca acești candidați să vorbească engleza, să aibă cel puțin 8 ani de vechime în domeniu juridic, să aibă vârsta sub 58 de ani, să fi dobândit statutul de inamovibilitate și un grad de „foarte bun” de la ultima atestare.

În documentele lor, procurorii europeni delegați – candidați trebuie să indice ce experiență au în cazuri de infracțiuni financiare, fiscale și economice și dacă au lucrat în cazuri de fraudă cu fonduri europene. De asemenea, trebuie să scrie o scrisoare de intenție.

Cine sunt cei 12 procurori din Bulgaria care vor să lucreze cu Kovesi

Până în prezent, 12 procurori și anchetatori au depus documente pentru participarea la procedură.

Dimitar Mladenov – procuror la Parchetul orașului Sofia.

Plamen Petkov – șef administrativ al Parchetului raional – Slivnița.

Boiko Atanasov – anchetator în cadrul Departamentului de Investigații al Parchetului orașului Sofia.

Vihar Mihailov – anchetator în cadrul Departamentului de Investigații al Parchetului Militar – Sofia.

Darina Koseva – procuror la Parchetul Sofia.

Svetoslava Penceva – procuror la Parchetul Plovdiv.

Svetlana Shopova-Koleva – procuror la Parchetul Sofia.

Stanelia Karadjova – anchetator în cadrul Departamentului de Investigații al Parchetului Specializat.

Docio Docev – procuror la Parchetul Sofia.

Dimităr Belichev – procuror la Parchetul Plovdiv.

Desislav Țanev – anchetator în cadrul Departamentului de Investigații al Parchetului Sofia.

Vențislav Ferdinandov – procuror la Parchetul specializat.

Ce urmează pentru candidații din Bulgaria

Cei care trec de selecția inițială a documentelor vor fi audiați două săptămâni mai târziu în fața Colegiului Procurorilor de la CSM. În 10 minute, fiecare candidat va trebui să se prezinte și să-și explice motivele pentru care s-a prezentat la concurs.

Urmează întrebări din partea membrilor Colegiului Procurorilor, care în timpul examinării vor evalua abilitățile și calitățile candidatului, experiența sa practică în proceduri penale pentru infracțiuni financiare, fiscale, economice, experiența sa în cooperarea internațională în materie penală.

Se va verifica dacă are experiență în investigarea infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale U. De asemenea, este un avantaj și desfășurarea investigațiilor transfrontaliere și dacă cunoaște cadrul legal al UE și modul în care funcționează Parchetul European.

Membrii Colegiului Procurorilor vor selecta cei mai buni candidați prin vot, iar cei cu cele mai puține voturi de susținere vor fi scoși din cursă. Cei care vor finaliza cu succes întreaga procedură vor fi propuși Laurei Kovesi să lucreze ca procurori europeni delegați.

Articol de Ina Drumeva
Traducerea: Mirela Petrescu/pmirela/fmatei