Proclamarea locală a canonizării Sfântului Sofian de la Antim va avea loc pe 16 septembrie. Programul liturgic

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Sofian de la Antim va avea loc pe 16 septembrie. Programul liturgicSfântul Sinod. Sursa foto: EvZ

Credincioșii bucureșteni sunt așteptați, în luna septembrie, la un eveniment cu puternică încărcătură spirituală, dedicat proclamării locale a canonizării Sfântului Sofian de la Antim. Evenimentele dedicate proclamării canonizării vor avea loc la Mănăstirea Antim, loc în care sfântul a viețuit timp de peste patruzeci de ani.

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Sofian de la Antim, marcată prin slujbe și momente comemorative la București

Proclamarea oficială este programată pentru ziua de marți, 16 septembrie 2025, fiind precedată și urmată de slujbe religioase organizate special pentru acest moment.

Evenimentele dedicate proclamării canonizării vor începe luni, 15 septembrie, cu o slujbă de priveghere închinată Sfântului Sofian, care se va desfășura între orele 17:00 și 21:00.

Ziua de 16 septembrie va debuta la ora 08:00 cu oficierea Acatistului Sfântului Cuvios Mărturisitor, urmat de Ceasurile 3 și 6. De la ora 09:00, se va celebra Sfânta Liturghie, unde va fi făcută oficial cunoscută canonizarea sfântului.

Programul liturgic al zilei se va încheia cu o slujbă de priveghere între orele 17:00 și 20:00, dedicată atât Sfântului Sofian, cât și Sfântului Ierarh Dionisie Erhan.

Programul liturgic

Luni, 15 septembrie 2025:

  • 17:00-21:00 - Slujba Privegherii închinată Sf. Cuvios Mărturisitor Sofian.

Marți, 16 septembrie 2025:

  • 08:00-09:00 - Acatistul Sf. Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, Ceasurile 3 și 6;
  • 09:00 - Sfânta Liturghie, urmată de proclamarea canonizării Cuviosului;
  • 17:00-20:00 - Slujba Privegherii închinată Sf. Cuv. Sofian și Sf. Ier. Dionisie Erhan.

Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, supranumit „Apostolul Bucureștilor”

Născut pe 7 octombrie 1912, în satul Cuconeștii Vechi, județul Bălți, Sofian Boghiu avea să devină una dintre figurile marcante ale monahismului românesc din secolul XX. Parcursul său duhovnicesc a început la o vârstă fragedă, când, în toamna anului 1926, a intrat în obștea Schitului Rughi din zona Soroca.

Între anii 1928 și 1932 a urmat cursurile școlii de cântăreți bisericești de la Mănăstirea Dobrua-Soroca. Pe 6 august 1939 a fost hirotonit ierodiacon în catedrala din Bălți. În 1940, a absolvit Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica. Dotat cu talent artistic, a urmat Academia de Arte Frumoase din București între anii 1940 și 1945, în paralel cu studiile teologice la Facultatea de Teologie din capitală (1942–1946).

În 1945 a fost hirotonit ieromonah, fiind rânduit la Mănăstirea Antim din București. Aici s-a implicat activ în viața spirituală și culturală, fiind unul dintre membrii reprezentativi ai mișcării „Rugul Aprins” – un grup de reflecție și rugăciune ce a reunit, între 1945 și 1950, monahi și intelectuali creștini preocupați de aprofundarea vieții interioare.

Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim este unul dintre marii pictori și iconari ortodocși ai secolului al XX-lea. Trăitor isihast și duhovnic iscusit, supranumit „Apostolul Bucureștilor”, potrivit doxologia.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News