Confuzia legată de greva generală din şcoli continuă.
În timp ce ministrul Daniel Funeriu afirmă că doar 35% dintre dascăli au protestat ieri, iar proba de com petenţe într-o limbă străină a Bacului s-a desfăşurat normal, sindicaliştii susţin contrariul.
În plus, pentru a se asigura că nu vor exista probleme legate de examenul de maturitate, Funeriu a extins perioada de examinare pentru această ultimă probă de competenţe de la patru, la 26 de zile.
„Modificarea calendarului, în sensul înlocuirii perioadei 31 mai-4 iunie cu 31 mai-25 iunie, dovedeşte că mâine nu va fi susţinut examenul în toate centrele, aşa cum susţine ministrul”, a arătat liderul sindical Liviu Pop.
Mai mult, cu excepţia unora dintre elevii de clasa a XII-a care ar trebui să susţină azi examenul, majoritatea elevilor vor rămâne acasă.