Priscilla Presley, implicată într-un scandal financiar de peste 50 de milioane de dolari
- Teodora Vitan
- 16 august 2025, 07:13
Sursa foto: facebookBrigitte Kruse și Kevin Fialko, foști parteneri de afaceri ai lui Priscilla Presley, au dat-o în judecată la Curtea Superioară din Los Angeles, solicitând despăgubiri care depășesc 50 de milioane de dolari, invocând fraude și încălcări ale contractului.
Proces uriaș pentru Priscilla Presley
Cei doi susțin că Priscilla i-a folosit pentru a exploata financiar numele și imaginea ei, ascunzând totodată faptul că vânduse drepturile asupra acestora cu zeci de ani în urmă.
Procesul vine la puțin peste un an după ce Presley îi dăduse în judecată pe Kruse și Fialko, acuzându-i că au profitat de ea printr-o schemă „meticulos planificată și odioasă” care a urmărit să o izoleze și să o păcălească pentru a-i seca resursele financiare.
Conflictele din familie au ajuns pe prima pagină a tabloidelor
În 2023, după moartea fiicei sale Lisa Marie Presley, Priscilla ar fi încercat să își mărească averea moștenită de la Elvis, iar Kruse și Fialko au intermediat o înțelegere pentru a încheia un conflict juridic legat de această avere, prin care Priscilla a primit 2,4 milioane de dolari. Cu toate acestea, documentele procesului arată că ea i-a exclus ulterior pe foștii parteneri prin încălcarea contractelor, i-a defăimat public și i-a dat în judecată.
Kruse și Fialko susțin că au fost convinși în mod fraudulos că erau esențiali pentru redresarea financiară a Priscillei, în timp ce aceasta îi acuza pe vechii săi consilieri de înșelăciune. Priscilla Presley, cunoscută mai ales ca fosta soție a legendarului Elvis Presley, a fost recent în lumina reflectoarelor prin filmele „Elvis” (2022) și „Priscilla” (2023), iar cariera sa include și roluri în franciza „Naked Gun”.

Sursa foto: facebook
Investiții, trădări și acuzații reciproce
Potrivit avocatului lui Kruse și Fialko, Jordan Matthews, dovezile vor demonstra că adevăratele victime sunt cei doi parteneri de afaceri, care au investit milioane și ani întregi pentru a revitaliza marca Priscilla Presley, doar pentru a fi trădați și acuzați pe nedrept după ce toate problemele au fost rezolvate.
Kruse, organizator de licitații cunoscut, și Fialko, antreprenor de succes, au fost implicați în administrarea obiectelor deținute de Elvis Presley. Cei doi afirmă că Priscilla i-a contactat în 2021 pentru ajutor, iar ei au petrecut mii de ore de muncă pentru a o salva de faliment. În proces, ei susțin că Priscilla le-a ascuns un acord din 2005 prin care vânduse drepturile de licențiere a numelui ei către Elvis Presley Enterprises pentru 6,5 milioane de dolari și că a negat acest lucru chiar și când a fost confruntată cu dovezi, scrie AP.