Jeffrey Franks: Am avut discuţii foarte bune cu noul ministru al Finanțelor

Jeffrey Franks: Am avut discuţii foarte bune cu noul ministru al Finanțelor

Şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, Jeffrey Franks, se întâlneşte, în această dimineață, cu noul ministru al Finanţelor, Bogdan Drăgoi, și cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu.

UPDATE 12.22 Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a transmis, miercuri, oficialilor FMI şi Comisiei Europene că i-a invitat pentru a-i asigura personal că noul Guvern va respecta angajamentele asumate de fostul Cabinet în relaţia cu cele două instituţii finanţatoare. Într-o întâlnire organizată la Palatul Victoria, premierul i-a prezentat membrilor FMI şi CE pe miniştrii prezenţi la discuţie, şi anume pe titularii portofoliilor de la Finanţe, Economie, Transporturi şi Justiţie. UPDATE: 12.00 „Am avut discuţii foarte bune cu noul ministru al Finanţelor, Bogdan Drăgoi”, a declarat, miercuri dimineaţă, şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks. Tot astăzi, delegația FMI va avea o întâlnire cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu.

Șeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, şi directorul pentru România al Directoratului General al Comisiei Europene, Istvan Székely, se află la Bucureşti timp de două zile, la o întâlnire de lucru pe teme economice de actualitate, fiind invitaţi de premierul Mihai Răzvan Ungureanu.

Potrivit reprezentantului FMI pentru România și Bulgaria, Tonny Lybek, este o practică obișnuită în activitatea FMI în cazul în care o țară cu care are în derulare un program de finanțare își schimbă guvernul.

Oficialul FMI a anunțat, încă de săptămâna trecută, că modificările scrisorii de intenție discutate cu autoritățile române la începutul acestei luni nu constituie subiectul acestei vizite.

Care sunt, însă, principalele teme pe care oficialii FMI și ai Comisiei Europene le abordează în cadrul acestei vizite fulger? EVZ le trece în revistă:

1. Noul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, ieri, că Guvernul va transmite oficialilor CE și FMI un semnal de continuitate privind respectarea angajamentelor asumate de fostul Cabinet, iar miniștrii vor avea timp să se "acomodeze" cu membrii misiunii internaționale.

2. Un subiect important va fi verificarea încă o dată a țintelor macroeconomice, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

3. Delegaţia FMI s-a întâlnit, ieri, cu noul ministru al Transporturilor, Alexandru Nazare, pentru a discuta despre confirmarea calendarului stabilit în misiunea de la începutul anului, potrivit reprezentanţilor Ministerului Transporturilor. Este vorba despre calendarul referitor la instituirea unui management privat la câteva dintre companiile aflate în subordinea MTI. Potrivit Memorandumului de înţelegere între România şi FMI, CFR SA trebuie să disponibilizeze circa 2.000 de angajaţi până la sfârşitul lunii aprilie, CFR Marfă va finaliza procesul de privatizare până în octombrie, iar TAROM va ieşi pe bursă în luna mai, urmând ca privatizarea să se încheie în iunie 2012. Totodată, management privat va avea şi Electrificare CFR, până la jumătatea anului 2012.

4. Finanțatorii externi s-au întâlnit, ieri, cu oficialii Ministerului Economiei. Subiectele arzătoare în acest domeniu, în cadrul ultimelor negocieri cu FMI, au vizat privatizările din energie şi liberalizarea preţului electricităţii şi gazelor naturale.

Ne puteți urmări și pe Google News