Primul copil român salvat prin transplant de celule stem

Primul copil român salvat prin transplant de celule stem

Viaţa unui băieţel care suferă de talasemie majoră va putea fi salvată datorită celulelor stem recoltate de la sora lui. Oferta centrelor care fac astfel de recoltări în România e din ce în ce mai variată.

Un băieţel de doar 5 ani din Călăraşi, Vlad Andrei Decu, este primul copil care va beneficia de celulele stem recoltate în România. Donator pentru Vlad este chiar sora lui, Maria, care are doar un an şi două luni. Vlad suferă de talasemie majoră, o boală de sânge transmisă ereditar, iar în acest moment viaţa lui depinde de transfuzii de sânge.

Compatibilitate perfectă între fraţi

Maria a fost concepută special pentru a-şi salva fratele. "Singura modalitate pentru a face ceva pentru Vlad era să se găsescă un donator compatibil, iar dacă acesta era frate probabilitate să existe compatibilitate era mult mai mare. Testele făcute mamei la 10 săptămâni de sarcină, la Institutul Naţional de Hematologie, au arătat că exista o compatibilitate de sută la sută între Vlad şi surioara lui", au explicat medicii. În plus, fetiţa nu s-a născut cu boala pe care o are fratele ei.

La naştere, din cordonul ombilical al Mariei, s-a recolat sânge ce va fi folosit pentru un transplant de celule stem ce va fi făcut fratelui ei într-o clinică din Italia, în acest an. "În România, sunt aproximativ 1.500 de copii bolnavi de leucemie, 3.500 de copii care suferă de boala Hodgkin, la care se adaugă cei 370 cu betatalasemie majoră. Mulţi dintre aceşti copii bolnavi ar putea fi salvaţi, la fel ca Vladuţ, în urma unui transplant cu celule stem", a spus Tudor Panu, director general Cord Blood Center România.

Metoda de recoltare de celule stem folosită cel mai des la noi e cea din cordonul ombilical, însă se pot face recoltări şi din dinţii de lapte. "Recoltarea sângelui din cordonul ombilical e o metodă uşoară, nedureroasă, atât pentru mamă, cât şi pentru copil. Sângele e recoltat într-o pungă de colectare care conţine anticoagulant pentru a menţine celulele viabile", spune Corina Peşte, director la Stem Health, din Atena.

Celulele stem nu sunt "salvarea" pentru orice boală. Ele se folosesc în special în tratamente hematologice, anemii, talasemie, însă există speranţa că ele vor putea fi folosite şi pentru tratarea altor boli, precum pareze. Celulele se pot folosi pentru copilul de la care s-au luat, pentru fraţi şi părinţi. Dacă e o boală care se transmite ereditar e indicat ca sângele să fie folosite pentru fraţi.

CERCETĂRI. Celulele stem pot fi stocate, deocamdată, pentru 20 de ani

OFERTE ÎN ROMÂNIA

Centre care fac recoltări şi preţuri

În România, există opt firme care oferă servicii de recoltare şi stocare a celulor stem. Vă prezentăm câteva oferte.

  • Stem Health Unirea. În primele 9 săptămâni după naştere: 2.900 lei. În total, prelevarea, procesarea şi 20 de ani de stocare a celulelor stem costă 6.740 lei. Dacă celulele nu sunt bune, părinţii vor plăti 420 de lei. Oferte speciale pentru mamele care nasc la Maternitatea "Regina Maria" şi abonaţii Centrului Medical Unirea.
  • Cord Blood Center. Tariful de bază care include prelevarea de sânge, transportul, prelucrarea şi examinarea sângelui: 3.270 lei + TVA. Taxa de depozitare: 140 lei/ an.
  • Biogenis. Există două variante. Pentru o perioadă de 18 ani - 5.900 de lei, în 3 rate sau 3.590 de lei + 190 de lei anual. Stocarea se face în Polonia.
  • Stem Sure. Costul total pentru recoltare, transport, calificare şi prelucrare este de 850 euro, pentru care există trei variante de plată. Costul anual pentru stocare este de 70 euro + TVA. Contractul se semnează pentru 18 ani.
  • Stemcelexion. Preţul Stem Celexion este pentru două eşantioane, pentru două şanse, şi variază între 1.650 şi 1.850 de euro. Nu există onorarii suplimentare de stocare pe an.

Ne puteți urmări și pe Google News