Social
Primul aeroport privat din România. Este printre cele mai mari din Europa
- Dragos Manea
- 8 septembrie 2019, 11:04
Construcția primului aeroport privat din România ar putea începe, în octombrie, la Giurgiu, a anunțat ministrul Niculae Bădălău.
Acesta urmează să fie „unul dintre cele mai mari aeroporturi din Europa”, a anunţat, într-o postare pe Facebook, ministrul Economiei, Niculae Bădălău.
„Săptămâna aceasta am avut o întâlnire, alături de premierul Viorica Dăncilă, cu reprezentanţii companiei ce se va ocupa de construcţia aeroportului privat de la Giurgiu. În octombrie ar putea începe lucrările la Aeroportul Constantin Brâncuşi ce se va întinde pe 2.500 de hectare. Este un aeroport privat, iar Ministerul Economiei, alături de alte multe ministere, îşi vor aduce contribuţia la această investiţie. Instituţia pe care o conduc va contribui la construirea unei staţii de putere de 350 de megawaţi. Se vor implica şi firme româneşti, dar, de asemenea, şi autorităţile judeţene ar putea avea o contribuţie”, scrie ministrul Economiei pe reţeaua de socializare.
„Aeroportul va fi şi pentru pasageri şi pentru marfă. Va fi unul dintre cele mai mari aeroporturi din Europa, iar compania ce va investi este din Emiratele Arabe. Subliniez importanţa uriaşă pe care o va avea aeroportul, în ceea ce priveşte crearea de locuri de muncă, pentru economia judeţului nostru, per ansamblu. Locul unde va fi construit este, deocamdată, confidenţial. Estimativ, investiţia ar putea fi gata în maximum 5 ani”, a mai scris Bădălau pe Facebook.
Recomandările noastre