Angajaţii din câteva primării şi servicii publice locale din judeţele Bistriţa Năsăud, Covasna, Hunedoara şi Cluj au decis să nu mai muncească până la ora 16.00, potrivit secretarului general de la Cartel Alfa, Ion Homoş.
Reprezentantul Cartel Alfa a explicat că a primit semnale de la câteva judeţe din ţară, unde angajaţii au decis să răspundă apelului lansat săptămâna trecută de principalele confederaţii sindicale. "Din datele pe care le-am primit din ţară deocamdată, este vorba despre judeţele Bistriţa Năsăud, Covasna, Hunedoara şi Cluj", a adăugat acesta. "Ştim de salariaţi din primării şi din serviciile publice locale, dar şi de angajaţi din industrie care au oprit lucrul, însă aceştia doar cât erau în pauză, pentru că sunt la patron şi e mai dificil. Am înţeles că şi în învăţământ au fost cadre didactice care nu au mai intrat o jumătate de oră la cursuri", a declarat pentru EVZ Homoş. Secretarul general al Cartel Alfa a adăugat că nu pot şti cu exactitate toate domeniile şi judeţele unde angajaţii au oprit lucrul, fiind vorba de o acţiune voluntară. "Ne e o mişcare de masă, pentru că nu s-a făcut mare tam tam, pentru a nu fi considerată o grevă, nu am vrut ca angajaţii să fie sancţionaţi", a explicat Homoş. Primii bugetari care au oprit lucrul Sindicatele au anunţaţ că angajaţii Bibliotecii Naţionale, dar şi 250 de salariaţi ai Consiliului Judeţean Constanţa nu vor munci între 12.00 şi 16.00. Sindicatul Bibliotecii Naţionale a României a anunţat astăzi că Biblioteca Naţională va fi închisă pentru public în intervalul 12.00-16.00, anunţă reprezentanţii Blocului Naţional Sindical (BNS). De asemenea, aproximativ 250 de angajaţi ai Consiliului Judeţean Constanţa se vor alătura celor care opresc astăzi lucrul ca răspuns la apelul confederaţiilor sindicale. Aceştia nu vor lucra în acelaşi interval orar 12.00-16.00. Angajaţii protestează astfel faţă de măsurile de austeritate impuse de Guvernul României şi au decis să nu mai muncească timp de patru ore, urmând apelul lansat de principalele confederaţii sindicale. Acestea au solicitat tuturor angajaţilor să oprească voluntar lucrul pentru câteva ore, măsura urmând să fie aplicată câte o zi pe săptpmână, până când "executivul îşi va da demisia de onoare". Apelul liderilor sindicali a fost lansat săptămâna trecută, după ce moţiunea de cenzură a opoziţiei a picat la votul din parlament. Proteste "parţiale" la Iaşi
În ciuda anunţurilor făcute de sindicate, dascălii ieşeni nu au mai protestat între orele 12.00 şi 16.00. "Astăzi, nici unul dintre membrii noştri de sindicat nu va protesta, aşa au decis ei", a precizat Violeta Amariei, liderul Alianţei Sindicale "Gh. Asachi" Iaşi care numără peste 2.000 de membri. De cealaltă parte, USLIP Iaşi, care are în jur de 4.000 de membri, a anunţat proteste însă nu are o centralizare cu numărul dascălilor protestatari. "Numărul celor care au decis să se ralieze la proteste a fost nesemnificativ, nu am putut face o centralizare", a declarat Sabina Manea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.
În schimb, mai mulţi salariaţi din sistemul sanitar au decis să sisteze lucrul timp de patru ore. "Din câte ştiu ei oamenii au venit la serviciu, dar au făcut în aşa fel încât să nu lucreze, au asigurat doar urgenţele. Am constatat însă că se fac presiuni deosebite din partea managerilor numiţi de portocalii care au de dat acum examene şi nu le convine să fie greve în unităţile lor. De dimineaţă poliţiştii au umblat prin unităţi şi au întrebat ce proteste sunt. Aceasta a fost doar o simulare a grevei generale care va fi", a declarat Viorel Tănase, preşedintele Sindicatului "Sanitas", filiala Iaşi. (Maria Craus)