PRIMARUL unui MARE oraș a DEMISIONAT din cauza CORUPȚIEI
- Andrei Marian
- 31 iulie 2017, 17:16
Primarul orașului austriac Salzburg anunță ca demisionează după ce a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru un scandal legat de corupție și pierderi de bani publici.
Primarul orașului Salzburg, Heinz Schaden, a fost condamnat la trei ani de închisoare, fiind implicat într-un scandal financiar în care împreună cu mai mulți responsabili din administrația locală a pierdut 340 de milioane de euro din banii publici ai municipalității. Banii au fost pierduți prin acţiuni riscante la bursă şi tranzacţii cu datorii, relatează Reuters, citată de AGERPRES.
Anterior condamnării, Heinz Schaden a afirmat în mai multe rânduri că este nevinovat și că nu are de gând să demisioneze, schimbându-și afirmația spunând că va demisiona imediat ce primește condamnarea finală. Acest lucru s-ar putea întâmpla în septembrie, când are loc procesul final, după atacarea sentinței.