Prim-procuror și secretar de primărie, reținuți de DNA

Prim-procuror și secretar de primărie, reținuți de DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au reținut Mihai Betelie, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 și pe Bogdan Nicolae Grigorescu, secretarul Primăriei sectorului 1. Cei doi sunt acuzați de incompatibilitate, favorizarea infractorului și șantaj.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2010 – ianuarie 2011, Betelie și Grigorescu au efectuat, prin persoane interpuse, activităţi de comerț şi au participat la administrarea SC Enviroservice SRL București, chiar dacă statutul magistraților, respectiv cel al funcționarilor publici interzice acest lucru. Administrarea societății se făcea în numele unor rude sau prieteni ai celor doi reținuți. Firma avea ca obiect de activitate achiziţionarea deşeurilor colectate selectiv în vederea reciclării. Administratori de drept  Procurorul și secretarul se implicau în mod direct în tot ceea ce însemna funcţionarea acestei firme: relaţiile cu partenerii de afaceri, selecţia de personal şi plata salariilor, achiziţii de utilaje şi plata acestora, relaţiile cu unităţile bancare, distribuţia mărfurilor, plata chiriei etc. Mai mult, Grigorescu a finanţat activitatea firmei cu 50.000 de euro. În acest context, pentru a câștiga tot mai mult, cei doi au contactat un liberal din Ilfov pentru a obține noi contracte.  Șantaj de magistrat  La un moment dat, firma parteneră cu societatea celor doi a încetat derularea unui contract. Acesta a fost momentul în care betelie și grigorescu ”profitând de funcţiile publice deţinute, au exercitat presiuni asupra reprezentanţilor acestei firme pentru ca aceştia să nu sisteze contractul respectiv”, se arată într-un comunicat al DNA. Într-o altă speță, în cursul lunii iunie 2011, Betelie a aflat de existența unui dosar aflat în cercetare la DNA. Pentru a stopa urmărirea penală și a arunca în aer ancheta, procurorul a povestit presei despre aceste acțiuni ale DNA. Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați judecătorilor de la Curtea de Apel București în vederea arestării pentru 29 de zile.

Ne puteți urmări și pe Google News