Preţul unui blat eşuat. Cum a trimis Ţălnar titlul la Cluj

Preţul unui blat eşuat. Cum a trimis Ţălnar titlul la Cluj

Antrenorul dinamovist Cornel Ţălnar ar fi fost ademenit cu 500.000 de dolari pentru a ceda, acum doi ani, derby-ul cu Steaua.

Partida Dinamo - Steaua, derulată pe 4 mai 2008, şi-a procurat o poziţie fruntaşă în cartea de istorie a Ligii I la fotbal. Victoria cu 2-1 a "câinilor roşii", obţinută în penultima etapă, a trimis titlul în Ardeal, CFR Cluj devenind în premieră stăpâna absolută a campionatului intern.

Jucătorii s-au jurat pe Biblie

Despre importanţa sportivă şi beneficiile financiare rezultate după acel meci s-au scris romane. Graţie rezultatului, CFR ajungea a doua formaţie din România ce păşea în grupele Ligii Campionilor şi se umplea de bani de pe urma acelei participări. Jocul a fost disecat inclusiv tactic de cei implicaţi ("cu Bratu am forţat pe la Rădoi, că e mai lent", a dezvăluit pentru EVZ Cornel Ţălnar, antrenorul învingătoarei, secretul acelei reuşite de pomină).

Tocmai pentru că avea o importanţă aparte, confruntarea a suscitat un interes uriaş, iar presiunea a fost pe măsură în zilele premergătoare întâlnirii. La mai bine de doi ani după acel duel au ieşit la iveală jocurile de culise.

Aflat pe bancă în acea perioadă, Cornel Ţălnar, antrenorul de vremea rea al "câinilor", a fost unul dintre oamenii cei mai căutaţi. Telefonul i-a zbârnâit permanent, însă pentru a se ţine departe de orice tentaţii, "Ţânţarul" i-a lăsat "mobilul" unui apropiat.

Taberele implicate au făcut totul pentru atingerea ţelului. Deşi sunt fani dinamovişti declaraţi, impresarii Ioan şi Victor Becali au căutat să-i facă jocurile vărului Gigi, patron la Steaua, şi ar fi insistat pentru titularizarea anumitor jucători.

În replică, nedorind ca titlul să ajungă în Ghencea, Cristi Borcea i-a pus pe jucătorii săi să jure pe Biblie, sperând că există fotbalişti cu frică de Dumnezeu.

Lucian Goian ar fi fost "pionul otrăvit"

Cel mai mare preţ s-a pus pe capul antrenorului Cornel Ţălnar, considerat personajul- cheie al meciului. Surse din preajma tehnicianului susţin că acestuia i s-ar fi oferit suma de 500.000 de dolari, pentru a face echipa "strâmb", iar banii ar fi venit dinspre Ghencea! Suma nu pare mare, dacă ţinem cont că reţeta de pe urma calificării în Liga Campionilor depăşeşte 10 milioane de euro.

S-a aflat şi numele jucătorului care trebuia să joace rolul pionului "otrăvit", pentru a face Stelei meciul uşor. Acesta era Lucian Goian! Antrenorul n-a ţinut cont de sugestiile venite din exterior şi i-a folosit în centrul apărării pe Cosmin Moţi şi pe Silviu Izvoranu, ţinându-l pe bancă pe Goian cel mic (n.r. - jucător vândut recent la Astra Ploieşti). "Nici Borcea (n.r. - finul lui Ţălnar) n-a ştiut echipa pe care urma s-o trimit pe teren", a dezvăluit, ulterior, Ţălnar.

Lobonţ şi Moţi, bănuiţi din interior

Ulterior, doi dinamovişti au fost bănuiţi pe la colţuri că nu şi-ar fi apărat şansele corect, în totalitate, la meciul res pectiv. "Uitaţi-vă pe înregistrări şi veţi vedea câteva inexactităţi comise de Moţi şi de Lobonţ. Au dat emoţii mari celor de pe bancă şi au născut astfel suspiciuni", au relatat oficialii de la Dinamo.

Finalul poveştii este trist doar pentru stelişti şi pentru Ţălnar. Antrenorul-erou s-a ales doar cu aplauze după acea confruntare. "Acum regret că n-am luat atunci acei bani", a fost auzit recent spunând fostul fotbalist dinamovist faţă de anumite persoane din club. "Mă bucur şi acum că am bătut-o pe Steaua. Am avut onoare. Cum ar fi fost ca Steaua să iasă campioană la noi acasă?" CORNEL ŢĂLNAR, fost antrenor al echipei de fotbal Dinamo

Ne puteți urmări și pe Google News