Preşedinţia a sesizat CNA în legătură cu mai multe emisiuni de la Antena 3

Preşedinţia a sesizat CNA în legătură cu mai multe emisiuni de la Antena 3

Preşedinţia a sesizat CNA cu privire la mai multe emisiuni difuzate de Antena 3 în noiembrie şi decembrie 2013, în care "au fost lansate acuzaţii defăimătoare" la adresa preşedintelui Traian Băsescu şi în care au fost făcute afirmaţii false despre acesta, dar şi despre Palatul Cotroceni.

Potrivit mediafax.ro, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au vizionat, în şedinţa de joi, mai multe fragmente din emisiuni difuzate de Antena 3, însă decizia privind emisiunile respective va fi luată în ședința de luni. CNA a primit o serie de sesizări în legătură cu aceste programe, între care şi unele de la Administraţia Prezidenţială. Sesizarea Preşedinţiei vizează emisiunea "Sinteza Zilei" difuzată de Antena 3 pe 4 decembrie, începând cu ora 21.30. "În cadrul emisiunii menţionate au fost lansate mai multe acuzaţii defăimătoare şi neadevărate la adresa preşedintelui României, domnul Traian Băsescu", se precizează în sesizarea primită de CNA.

Totodată, Administraţia Prezidenţială a solicitat CNA să analizeze dacă emisiunea respectivă, în integralitatea ei, respectă "principiile unei informări corecte, precum şi legislaţia în vigoare". Emisiunea din 4 decembrie i-a avut invitați pe Bogdan Teodorescu, Elena Cristian, Oana Stănciulescu şi Mugur Ciuvică, care au vorbit despre "afacerile familiei preşedintelui Traian Băsescu". Pe ecran s-au derulat mai multe titluri, printre care: "Iubitul fiicei preşedintelui, afacere veroasă"; "Dovada fraudei de 10.000.000 de euro"; "Actele ce vor cutremura mafia retrocedărilor".

De asemenea, CNA a primit de la Administraţia Prezidenţială o sesizare cu privire la emisiunea "Esenţial", difuzată de Antena 3 pe 22 noiembrie. "În cadrul emisiunii menţionate, de la ora 16.18 a fost afişat titlul «Arendaşul lui Băsescu a furat statul»", se spune în sesizarea Administraţiei Prezidenţiale.

Administraţia Prezidenţială a mai sesizat CNA și în legătură cu ştirea intitulată "Palatul Cotroceni, plin de bacterii", difuzată de Antena 3 pe 15 noiembrie.

Conform sesizării Preşedinţiei, în această ştire "s-a prezentat faptul că zidurile Palatului Cotroceni ar fi afectate de bacterii şi că, deşi s-au efectuat mai multe lucrări de mentenanţă, bacteria nu a putut fi distrusă".

"(...) menţionăm că purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, domnul Bogdan Oprea, l-a sunat vineri, 15 noiembrie a.c., în jurul orei 12.15, pe domnul Ionuţ Cristache, reporter al postului Antena 3 acreditat la Administraţia Prezidenţială şi autor al ştirii, pentru a-i preciza faptul că nu există niciun studiu de specialitate care să ateste prezenţa unor bacterii pe suprafaţa Palatului Cotroceni, poziţie care nu a fost prezentată în ştirile ulterioare. De asemenea, ştirea a fost continuată la ora 13.19 de o dezbatere cu titlul «Bacteria nu se dă dusă de la Cotroceni»", se arată în sesizarea Administraţiei Prezidenţiale. În același timp, CNA a primit o sesizăre de la o persoană fizicăcu privre la emisiunile ”Sinteza zilei" şi "În gura presei" difuzate la Antena 3 în 15 noiembrie și în care a fost analizat subiectul achiziţionării de către Ioana Băsescu, fiica preşedintelui Băsescu, a unui teren în comuna Nana.

Potrivit reclamaţiei, Mircea Badea a spus referindu-se la preşedintele României că "nu e zdravăn la cap". De asemenea, Badea a mai spus: "Dacă va exista justiţie pe bune în România, el va trebui să facă foarte mulţi ani de pârnaie, probabil să moară în pârnaie".

Pe de altă parte, şi Narcisa Iorga, membru al CNA, a cerut preşedintelui Consiliului, Laura Georgescu, aprobarea pentru monitorizarea a trei ediţii ale emisiunii "În gura presei".

Narcisa Iorga a dat mai multe exemple de afirmaţii pe care Mircea Badea le-a făcut în emisiunea pe care o moderează. Astfel, Mircea Badea a vorbit despre Robert Turcescu folosind expresia "formă de viaţă".

De asemenea, Narcisa Iorga a făcut referire la ediţia din 3 decembrie, dând ca exemple de afirmaţii făcute de Mircea Badea. Atunci, Mircea Badea a spus despre Traian Băsescu că este "cel mai odios securist". În aceeaşi emisiune, Mircea Badea a făcut comentarii despre mai mulţi jurnalişti, între care Grigore Cartianu, Andreea Pora, Mircea Marian.

Pe de altă parte, prezentă în şedinţa de joi a CNA, Mirela Bomboe, reprezentanta televiziunii Antena 3, a spus că Antena 3 consideră nejustificate reclamaţiile Administraţiei Prezidenţiale.

Ea a mai spus că în emisiunile reclamate la CNA au fost prezentate "opinii cu privire la fapte, cu privire la informaţii care se află deja în spaţiul public".

"Chiar dacă realizatorii mai exagerează, nu este vorba despre un limbaj injurios (...) Realizatorii probabil sugerează anumite aspecte, însă fără să le exprime", a spus Mirela Bomboe. TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR:

  • Ion Iliescu îl contrazice FLAGRANT pe Victor Ponta: CONDAMNAREA lui Năstase NU are LEGĂTURĂ cu POLITICA
  • Mama eroină, care a demascat-o pe învățătoarea șpăgără, rupe tăcerea: „Sunt dascăli care primesc porci, diamante sau mașini”
  • Oficial de la Londra: Românii și bulgarii ar putea face mai mult decât nativii britanici pentru țara noastră

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

  • O actriţă SEXY a avut o CURIOZITATE care a ŞOCAT-O. A făcut un LUCRU pe care îl va regreta toată VIAŢA / GALERIE FOTO hot
  • SOȚII DE DICTATOR. Cine sunt femeile căsătorite cu cei mai mari despoți din lume
  • "OZN-ul" de piatră din Bulgaria. Cum arată "catedrala comunismului"