Preşedintele PE trage un SEMNAL DE ALARMĂ! 20 de milioane de AFRICANI VOR VENI în Europa
- Liviu Grindeanu
- 27 februarie 2017, 14:10
Preşedintele Parlamentului European atrage atenţia asupra faptului că Uniunea Europeană trebuie să deschidă centre de primire a refugiaţilor care să prevină accesul acestora în Europa.
Antonio Tajani a spus că în următorii ani ar putea ajunge 20 de milioane de africani în Europa, şi că trebuie iniţiat un aşa numit “Plan Marshall pentru Africa” cu scopul de a reduce migraţia spre Uniunea Europeană.
Liderul PE a precizat că în cadrul unui astfel de plan s-ar lansa inițiative pentru educație, pentru dezvoltarea agriculturii și parteneriate cu două sau mai multe state.
Despre viitoarele tabere pentru refugiați din Libia, care ar presupune implicarea UE, dar și a ONU, Antonio Tajani a spus că "nu trebuie să devină lagăre de concentrare" și că trebuie astfel dotate încât să le asigure oamenilor condiții decente și acces la îngrijiri medicale.
"Dacă nu acționăm acum, 20 de milioane de africani vor veni în UE în următorii ani", a mai afirmat Tajani, potrivit Agerpres.