În doliu, Polonia se pregăteşte de alegeri anticipate

În doliu, Polonia se pregăteşte de alegeri anticipate

Preşedintele Dietei, camera inferioară a Parlamentului polonez, Bronislaw Komorowski, este de astăzi preşedintele interimar al Poloniei, după decesul şefului statului, Lech Kaczynski.

Komorowski are la dispoziţie, conform Constituţiei, 14 zile pentru convocarea alegerilor anticipae şi 60 de zile pentru organizarea acestora. Un purtător de cuvânt al guvernului polonez, citat de BBC, a confirmat că data alegerilor prezidenţiale, programate pentru toamna acestui an, a fost devansată. Conform Contituţiei Poloniei, spune sursa citată, preşedintele camerei inferioare a Parlamentului preia automat funcţia de preşedinte interimar, în cazul morţii preşedintelui în exerciţiu. Alegerile prezidenţiale anticipate vor avea loc în maximum două luni de la anunţarea datei acestora. "În conformitate cu Constituţia, va trebui să organizăm alegeri prezidenţiale anticipate", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Pawel Gras. Bronislaw Komorowski, din partea partidului de guvernământ Platforma Civică, condos de premierul Donald Tusk, era considerat principalul rival al lui Lech Kaczynski pentru alegerile din această toamnă. Un alt contracandidat pentru prezidenţiale, Jerzy Szmajdziński, vicepreşedinte al Sejm, şi fost ministru al Apărării, a pierit, la rândul său, în accidental aviatic din Rusia. Totodată, Piotr Wiesiolek, viceguvernator al Băncii Naţionale a Poloniei, va deveni guvernator interimar al instituţiei, după ce Sławomir Skrzypek, guvernatorul Băncii Centrale a Poloniei, a murit în accidental de astăzi. La această oră, Guvernul polonez s-a reunit în şedinţă de urgenţă.

APEL LA CALM

”Azi vom avea o nouă întâlnire cu Guvernul Poloniei. Fac apel la toţi cetăţenii polonezi să se comporte decent în această zi de doliu. În satele şi oraşele noastre trebuie să arătăm respect faţă de această situaţie. Vă voi informa cu privire la toate descoperirile pe care le facem şi vă vom da toate informaţiile noi pe care le avem”, a declarat premierul polonez, înainte de reunirea membrilor Guvernului.

Ne puteți urmări și pe Google News