Evenimentul Zilei > Actualitate > S-a ambiționat, dar n-a reușit! Prescrierea directă a medicamentelor, dată peste cap
S-a ambiționat, dar n-a reușit! Prescrierea directă a medicamentelor, dată peste cap

S-a ambiționat, dar n-a reușit! Prescrierea directă a medicamentelor, dată peste cap

De ieri a intrat în vigoare prescrierea directă pentru tratamentele care, anterior, erau aprobate de comisiile de la casele de sănătate. Comisii care au fost desfi ințate, tot de ieri. Însă, deși ministrul Sănătății, Florian Bodog, promitea că lucrurile vor merge strună, medicii direct vizați de această măsură spun că e o debandadă totală în sistem. Nimeni nu știe ce să facă

În urmă cu două săptămâni, ministrul Sănătății, Florian Bodog, anunța că, de la 1 martie, 51 de medicamente scumpe (inovative oncologice, reumatologice, hematologice etc.), care anterior se acordau numai cu aprobarea comisiilor de la casele de sănătate, vor fi prescrise direct, de medicii curanți. Teoretic, doctorii ar trebui să completeze formulare pentru fiecare medicament necesar pacientului și să le încarce în sistemul informatic al Casei de Sănătate (CNAS). Apoi, dacă sistemul dă unde verde, emit rețeta. Procedura ar dura câteva minute, doar că, ce să vezi, încă nu funcționează!

Medicii îndemnați să dea pe propria răspundere

Și asta pentru că nu au fost aprobate rapid, așa cum promitea ministrul Bodog, toate protocoalele de tratament și, evident, nici nu au fost încărcate în sistem. Ca soluție temporară, CNAS îi îndeamnă pe medici să prescrie rețete „în offline”. Dar, dacă greșesc, sunt buni de plată.

„Formularele vor fi completate de medicii prescriptori şi vor fi transmise prin mijloace electronice către casele de asigurări de sănătate cu care aceştia sunt în relaţii contractuale, urmând ca în termen scurt transmiterea să se facă online către Platforma Informatică (PIAS). Întreaga responsabilitate pentru prescrierea medicamentelor menţionate, precum şi pentru corectitudinea completării formularelor, va reveni medicilor prescriptori”, anunță, CNAS. „Se va rezolva rapid și se va intra în modul normal de prescriere”, ne-a asigurat purtătorul de cuvânt al CNAS, Augustus Costache.

Rezolvarea problemei va mai dura

Partea proastă e că s-ar putea să nu se rezolve așa repede cum speră autoritățile. Propunerea de modificare a protocoalelor a fost afișată pe site-ul Ministerului pe 24 februarie și are ca termen limită 6 aprilie! Pentru a fi aprobate, aceste acte au de parcurs câțiva pași legali: trebuie organizată o dezbatere, dacă medicii cer asta; trebuie luate în considerare punctele lor de vedere, și abia apoi ministrul le poate semna. Până atunci, însă, ele nu sunt legale, iar medicii nu le pot aplica.

Medici: „Nu știm ce să facem. Protocoalele nu sunt încă semnate”

„Nu funcționează sistemul pentru că se desfășoară după niște protocoale terapeutice care nu pot fi aplicate, care nu sunt în regulă. Colegii mei au înaintat propuneri de modificare a acestor acestor protocoale, care acum sunt în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății. Pentru prescrierea unui medicament trebuie ca medicul să completeze o fișă în sistemul electronic, dar e nevoie de un cod, pe care nu-l are nimeni în acest moment. Probabil că sistemul va fi funcțional undeva, pe la sfârșitul lunii, pentru că trecerea e prea bruscă și nu a fost pregătit dinainte terenul. Trebuiau să pregătească aceste schimbări cam cu o lună înainte”, explică, optimist, dr. Cătălin Costovici, medic specialist oncolog.

„Suntem pur și simplu blocați”

„E o debandadă totală. Nu ne-a anunțat nimeni oficial cum se prescriu, de fapt, aceste medicamente. Sunt scumpe și nu cred că cineva își va asuma răspunderea de a le prescrie, existând riscul ca ulterior să le plătească din propriul buzunar. Vorbim de medicamente care costă și mii de euro. Trebuiau să amâne măsura până când rezolvau procedura și ne instruiau cum să o aplicăm. Acum suntem pur și simplu blocați, pentru că nici comisiile de la casele de sănătate nu mai funcționează, așa că nici măcar nu avem cui cere o părere”, ne-a explicat un reumatolog. Am cerut și părerea unei hematolog, care confirmă ce spun ceilalți medici specialiști. „Nu știu cum să procedăm. Să aplicăm protocoalele puse în dezbatere publică pe site-ul Ministerului, care nu sunt încă aprobate oficial, așa că ar putea fi modificate după dezabaterea publică, sau să facem cum spune Casa Națională de Asigurări de Sănătate și să dăm rețete în offline, cu riscul ca ulterior să le plătim noi? Viața pacienților noștri depinde de aceste medicamente! Apoi, sunt hematologi în țară care n-au acces la internet. Ei ce fac?”, spune, nelămurit, acesta.