Premierul Zapatero, în avantaj

Premierul Zapatero, în avantaj

Premierul spaniol José Luis Rodriguez Zapatero a confirmat ieri avantajul deţinut de socialişti înaintea alegerilor generale de duminică, câştigând detaşat o dezbatere televizată, în faţa rivalului său, conservatorul Mariano Rajoy.

Partidul Socialist, aflat la guvernare, are un avans de 4% în faţa Partidului Popular al lui Rajoy, aproape de sfârşitul unei campanii în care principalele teme discutate au fost economia, imigraţia şi terorismul basc. Confruntarea de luni, urmărită de peste 11 milioane de telespectatori, i-a oferit lui Rajoy prilejul de a-şi ataca rivalul pentru legalizarea situaţiei a aproape 600.000 de imigranţi - printre care şi români - în anul 2005. Zapatero a subliniat însă că respectivii imigranţi au devenit contributori neţi la bugetul ţării.

De-a lungul campaniei, socialiştii i-au acuzat de xenofobie pe reprezentanţii opoziţiei conservatoare, care au enunţat pericolul imigraţiei. Zapatero şi Rahoy s-au mai acuzat reciproc de indiferenţă pe tema economiei, oferind, în acelaşi timp, propuneri pentru stimularea creşterii economice care a încetinit în ultimul an. Premierul a reuşit să-i convingă pe telespectatori, dar analiştii au subliniat că scăderea uşoară a puterii de cumpărare, creşterea şomajului şi a inflaţiei ar putea influenţa opinia electoratului indecis, la alegerile de duminică.

Ne puteți urmări și pe Google News